Diverse

Concursul pentru alegerea unui logo care să marcheze împlinirea a 630 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea şi-a desemnat câştigătorii

Până la termenul limită stabilit prin Regulamentul aprobat prin HCL nr. 49/2018, pe adresa de e-mail dedicată – ramnic630@primariavl.ro – au fost primite 15 propuneri grafice în cadrul Concursului pentru alegerea unui logo care să marcheze împlinirea a 630 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea. Acestea au fost analizate de un juriu format din Gheorghe Dican – preşedintele UAP Vâlcea, Traian Boicescu, artist plastic, reprezentant al Liceului de Arte ”Victor Giuleanu”, Doina Gănescu – director al Şcolii Populare de Arte şi Meserii, consilierii locali Adina Dobrete şi Maria Bobeanu, Petre Mihăilă, Arhitect-şef şi Daniel Ionescu, Purtător de cuvânt, din partea Primăriei municipiului. Cei mai mulţi dintre autorii propunerilor au fost din Râmnicu Vâlcea, dar s-au primit variante de logo şi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Şuşeni – Mureş şi Craiova. În urma deliberărilor, a fost stabilit următorul clasament:

Premiul I (în valoare de 1.000 lei), cu un punctaj de 197 de puncte – propunerea
grafică înaintată de Eduard Dulăcioiu din Râmnicu Vâlcea;
Premiul II (în valoare de 500 lei), cu un punctaj de 194 de puncte – propunerea grafică înaintată de Radu Emilian Toma din Cluj Napoca;
Premiul III (în valoare de 300 lei), cu un punctaj de 192 de puncte – propunerea grafică înaintată de Călin Ionuţ Cornoiu din Râmnicu Vâlcea.

Anunţarea câştigătorilor şi înmânarea premiilor au fost făcute de primarul Mircia Gutău în cadrul conferinţei de presă susţinută joi, 5 aprilie. Cu această ocazie, primarul Râmnicului i-a felicitat şi premiat pe câştigători. Referindu-se la varianta aleasă de comisie, edilul a declarat: „Comisia a fost foarte exigentă şi, din punctul meu de vedere, a fost foarte corectă“. Primarul Mircia Gutău a mai spus că logo-ul „630 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului“ va fi imprimat pe toate materialele promoţionale care vor fi realizate şi distribuite anul acesta de către municipalitate.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button