Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Comunitatea din Vaideeni vă aşteaptă la „Învârtita Dorului”, una dintre cele mai frumoase sărbători din România

„Învârtita Dorului” este una dintre cele mai frumoase sărbători din România, nu doar datorită programului cu muzică şi dansuri cu specific pastoral, pregătit în fiecare an de autorităţile locale, ci şi atmosferei din comuna Vaideeni, prezenţei meşterilor şi fermierilor din zonă, care întotdeauna surprind şi încântă cu creaţiile şi produsele lor.


Datorită primarului Daniel Băluță, comuna Vaideeni este una dintre localităţile care se modernizează continuu, în care infrastructura se dezvoltă, iar primele pensiuni apărute aici atrag ca un magnet turişti. În acelaşi timp, este un loc în care tradiţiile, portul şi obiceiurile strămoşeşti sunt conservate extraordinar de bine, iar în zilele de sărbătoare se vede cel mai bine acest lucru. Aşadar, şi cea de-a 54-a ediţie a Sărbătorii „Învârtita Dorului” reprezintă o ocazie să vă convingeţi că avem dreptate. Anul acesta, festivalul se va desfăşura pe parcursul a două zile, sâmbătă, pe 25 iunie, şi duminică. În prima zi, de la ora 16:00, la Centrul de expunere a tradiţiilor locale – Şcoala Veche, este programată o expoziţie de fotografie şi cămăşi ungureneşti intitulată „Povestea merge mai departe”, organizată de Asociaţia Culturală Moştenitorii. Vor urma apoi un colocviu „In memoriam Vartolomei Todeci” şi lansarea cărţii „Flori de dor / Învârtita dorului”, scrisă de conf. univ. dr. Maria Niculescu. Spre seară, toată acţiunea se va muta pe platoul dinspre intrarea în localitate, unde, la ora 20:00, va începe un spectacol susţinut de Ionică Ivan, Doinel Hândorean, Robert Târnăveanu, Nicu Novac, Adelina Popa, Adi Băluţă, Anamaria Iorga, Marius Ţugulescu, Ana Maria Gheorghescu, Mădălina Popescu, David Ungureanu, Mihai Tiţoiu, Cosmin Bădiţă, Ilie Dură, Alin Pavelescu, Ionela Petria, Ştefan Săvoiu, Elevii Şcolii de Arte Vaideeni şi Ansamblul Mioriţa. Evenimentul, prezentat de Mădălina Mitu şi de Rodica Popa Comăniciu, va continua duminică, 26 iunie, de la ora 11.30, în centrul comunei Vaideeni, cu câteva momente festive şi parada portului popular. De la ora 13:00, este programat un nou spectacol, pe platoul „Învârtita Dorului”, susţinut de formaţii din mai multe judeţe: Vâlcea (Vaideeni, Băbeni, Horezu), Alba (Şugag, Vinerea Cugir), Argeş (Corbi, Galeşu, Brăduleţul), Bistriţa Năsăud (Leşu), Gorj (Baia de Fier, Novaci, Polovragi), Hunedoara (Orăştie, Petrila), Sibiu (Cristian, Gura Râului, Jina, Poiana Sibiului, Răşinari, Sadu, Sălişte, Tilişca, Turnu Roşu, Tălmaciu), Braşov (Bran) şi Tulcea (Ansamblul Odyssea).

Articole Similare

Back to top button