Comuna Vaideeni a primit de la Guvern doar 8 mld din cele 300 la cât se ridică pagubele inundaţiilor

daniel baluta primar vaideeniLa Vaideeni, ploile de la sfârşitul lunii trecute au produs pagube de aproximativ 300 de miliarde de lei vechi. Primarul Daniel Băluţă a declarat că, până acum, Guvernul i-a alocat doar opt miliarde, dar speră, totuşi, că va reuşi, într-un timp cât mai scurt, să pună la punct infrastructura de drumuri şi apă. Zilnic, din toată ţara, sosesc la Vaideeni camioane pline cu ajutoare (alimente, haine, detergenţi şi materiale de construcţii) pentru cele peste 100 de persoane care au rămas pe drumuri după ce apele le-au luat casele, dar şi pentru alte câteva sute care au avut de suferit. „După dezastrul de proporţii biblice care s-a abătut asupra localităţii noastre, doar şase poduri din totalul de 20 au mai rămas în picioare. Apele au fost atât de puternice, încât au cărat copaci de sute de kilograme, bolovani, care au distrus tot ce au întâlnit în cale. Debitul râului a fost de 75 de metri cubi pe secundă. Sunt zone unde pădurea a fost rasă de ape. Lucrăm acum la infrastructura drumurilor. Am reparat deja cinci drumuri, dar mai avem încă 10 de pus la punct”, a spus Băluţă. Primarul din Vaideeni a mai afirmat că pe lista sa de priorităţi se mai regăsesc refacerea reţelei de alimentare cu apă, care a ajuns în prundul râului, dar şi construirea caselor rase de pe faţa pământului de aluviuni. „Va fi un proces anevoios, dar avem încredere că, până la iarnă, vom reuşi să realizăm cam tot ceea ce ne-am propus. Am primit deja un TIR cu ciment de la Fundaţia „Life for Charity”, urmând să ne fie aduse şi celelalte materiale pentru a ridica 10 case. Ne-au fost afectate şi drumurile forestiere, care au fost reabilitate recent. Firma de construcţii a avut asigurare pe această lucrare, astfel că totul se va rezolva”, a mai declarat primarul Daniel Băluţă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button