Social

Comuna Tetoiu aşteaptă încă 1 milion de lei de la Guvern pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora

Potrivit primarului Lucian Antonie, comuna Tetoiu se va confrunta cu o gravă problemă în 2019, în ceea ce priveşte drepturile persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora. Alesul PNL a dezvăluit că sumele pe care le-a primit de la bugetul statului pentru acest segment social nu acoperă necesarul pentru tot anul. „Nu avem suficienţi bani pentru persoanele cu handicap. Am primit doar 1,72 de milioane de lei şi mai aveam nevoie de încă 1 milion. În total, ni s-a repartizat de către Guvern suma de 3,16 milioane şi ni s-a spus că mai putem plăti oamenii cu dizabilităţi din bugetul general, dar asta înseamnă că nu vom mai face nimic în comună în materie de investiţii. Nu vom mai veni la primărie decât să ne luăm salariul şi să semnăm adeverinţe. E grav şi e păcat că s-a ajuns într-o asemenea situaţie. Ni s-a transmis că în august ar putea avea loc o rectificare bugetară, dar nimic nu e sigur”, a răbufnit Lucian Antonie. „Guvernul a spus că n-au fost încasări în primele trei luni ale anului, dar asta şi din cauză că activitatea în construcţii a fost blocată pentru că bugetul nu a fost pregătit la timp. N-au fost lucrări, n-au fost nici încasări! N-am putut să demarăm nimic pentru că n-am avut buget”, a adăugat primarul din Tetoiu. În încheiere, Lucian Antonie a dezvăluit că, săptămâna trecută, a trimis 800 de felicitări cu mesaje de Paşte tuturor gospodăriilor din comuna pe care o administrează. Liberalul ne-a precizat că toate costurile de achiziţionare a acestora au fost suportate din propriul său buzunar. „În altă ordine de idei, menţionez că, şi în vacanţa de Paşte, elevii din Tetoiu au putut să viziteze câteva obiective turistice importante, de această dată din Vâlcea. Mă refer aici la muzeul de obiecte vechi din Zătreni. În vară, vor merge în alte zone din ţară. Programul deplasărilor va fi stabilit de comun acord cu cadrele didactice”, a încheiat Lucian Antonie. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button