Social

Comuna Ioneşti trece la greco-catolici. Primarul Neagoie construieşte biserica pe banii lui

În urma insistenţelor locuitorilor din comuna vâlceană Ioneşti, primarul Constantin Neagoie a decis să construiască o biserică greco-catolică, iar aceasta îi va purta numele. Se pare că totul ar fi pornit de la înmormântările din ultima vreme, oamenii fiind puşi de preoţii ortodocşi să plătească sume din ce în ce mai mari. Astfel, o astfel de ceremonie a ajuns să coste cel puţin 300 de lei, iar lumea crede că s-a întrecut orice limită.

Proprietatea pe care Constantin Neagoie urmează să construiască biserica greco-catolică se află pe marginea DN 64, la 500 de metri de primărie, către Drăgăşani. Suprafaţa pe care o are disponibilă în zona respectivă măsoară în jur de 7 hectare, dar deocamdată nu se ştie ce dimensiuni va avea noul locaş de cult. „Miercuri, mă voi întâlni la Bucureşti cu cei care coordonează Biserica greco-catolică în România, iar după aceea vă voi putea oferi detalii. Ceea ce pot să vă spun în acest moment este că voi pune la dispoziţie terenul şi o voi construi cu banii mei. (…) M-aţi întrebat dacă ar exista adepţi la Ioneşti? Da, cu siguranţă, având în vedere că oamenii au venit cu această idee şi m-au rugat să luăm atitudine. Este inacceptabil ca, atunci când o familie trece prin momente dificile, să-i iei 2-3 sute de lei pentru înmormântare, iar pe chitanţă să se scrie donaţie, ca să poată să-i ia, că altfel nu se poate”, a declarat primarul Constantin Neagoie, total în asentimentul locuitorilor din Ioneşti. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button