Comuna Drăgoeşti aşteaptă de la Guvern 3 mld. lei pentru investiţii
Săptămâna trecută, primarul din Drăgoeşti, Emilian Isuf, a fost la Bucureşti pentru a depune la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului un proiect care vizează introducerea reţelelor de apă şi canalizare în comună.
Acesta speră ca ministrul Elena Udrea să nu evalueze documentaţia sa după criterii politice şi să aprobe fondurile necesare pentru realizarea celor două obiective. „Reţelele de apă şi canalizare au fost incluse şi în proiectul pe Măsura 3.2.2, dar nu au primit până acum finanţare. Pentru a avea şanse mai mari de reuşită, am luat decizia de a depune acest proiect şi la Ministerul Dezvoltării, deoarece am înţeles că acolo sunt mai multe programe şi surse de finanţare. În momentul de faţă, trebuie să primim de la Guvern 1,3 miliarde lei vechi pentru finalizarea lucrărilor la baza sportivă şi încă 1,4 miliarde pentru podurile care au fost construite în comuna Drăgoeşti”, ne-a precizat primarul Isuf. (L.C.)