Liga 6

Comportări violente şi injurii cu duiumul la Liga a VI-a!

Mai mulţi jucători şi oficiali din ultimele două eşaloane judeţene şi-au luat vacanţă mai repede. Comisia de Disciplină a AJF a avut pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, 7 iunie, multe cazuri de comportări violente. Cei care au ”călcat pe bec” au intrat deja în vacanţă. Reprezentanţii forului fotbalistic judeţean au făcut publice sancţiunile. Astfel, Eduard Țolea, de la Păstorul Vaideeni, a primit trei etape de suspendare şi 200 lei amendă pentru comportament nesportiv în meciul cu Viitorul Păuşeşti Măglaşi. Dragoş Amza, de la AS Făureşti, a fost sancţionat cu trei etape de suspendare şi 300 le amendă, pentru folosirea unui limbaj şi/sau gesturi agresive, ofensatoare sau ireverenţioase. Tot de la Făureşti, Denis Amza, s-a ales cu şase etape de suspendare şi 600 lei amendă pentru comportament violent în partida de la Creţeni. De asemenea, Daniel Buzatu, de la aceeaşi echipă, Făureşti, în acelaşi meci, cu Creţeni, a primit tei etape de suspendare şi 300 lei amendă folosirea unui limbaj şi/sau gesturi agresive, ofensatoare sau ireverenţioase. Toate aceste abateri s-au consemnat pe final de partidă, în prelungiri. Făureşti a câştigat meciul de la Creţeni cu scorul de 3-2.

Cristi Mogoşan, de la Viitorul Pietrari, nu va juca în ultimul meci, cu Măldăreşti. A fost eliminate pentru cumul de galbene, în partida de la Popeşti. A primit şi o sancţiune pecuniară de 40 lei. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi pentru Cosmin Şoşoi, de la AS Popeşti 2016, eliminat tot pentru cumul de galbene în partida cu Pietrari. Şoşoi va lipsi în meciul de la Dăeşti, din ultima rundă a campionatului.

Cerna Copăceni a produs surpriza şi a provocat prima înfrângere campioanei din Seria Est a Ligii a VI-a, Olteţul Zătreni, dar a pierdut şi doi jucători în acest meci. Dănuţ Tâmplărescu a luat roşu şi a fost sancţionat cu trei etape de suspendare şi 200 lei amendă pentru folosirea unui limbaj şi/sau gesturi agresive, ofensatoare sau ireverenţioase. Coechipierul său, Răzvan Barbu, a primit aceeaşi pedeapsă, pentru aceeaşi abatere.
În meciul dintre Recolta Laloşu şi Faurul Livezi, încheiat la scorul de 1-1, au fost trei cartonaşe roşii. Unul l-a primit Valentin Trăistaru, de la gazde, în minutul 78, pentru folosirea unui limbaj şi/sau gesturi agresive, ofensatoare sau ireverenţioase. A fost sancţionat cu trei etape de suspendare şi 200 lei amendă. Aceeaşi sancţiune a fost dictată şi pentru Adrian Trăistaru, pentru comportament violent. De la oaspeţi a primit roşu Ciprian Eduard Dincă, tot pentru comportament violent. Va lipsi în ultima etapă, dar şi în debutul sezonului viitor. A fost sancţionat la fel, cu trei etape de suspendare şi 200 lei amendă.

Cum spuneam, a ”plouat” cu suspendări şi amenzi. A mai primit trei etape de suspendare şi 200 lei amendă pentru folosirea unui limbaj şi/sau gesturi agresive, ofensatoare sau ireverenţioase Leonard Radu, de la Inter Lăpuşata (abatere comisă în meciul cu Guşoeni).
Roland Ene şi Robert Avram, de la AS Buneşti, au fost sancţionaţi cu o etapă de suspendare şi 60 lei amendă pentru cumul de cartonaşe galbene în meciul cu Drăgoeşti. De la Drăgoeşti, Vili Iordăchescu a primit 200 lei amendă şi patru etape de suspendare pentru comportament violent.

Articole Similare

Back to top button