Competiţii de streetball, fotbal, înot, gimnastică şi fitness, cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului

saptamana sportului vlascuSăptămâna trecută, preşedintele Asociaţiei Judeţene „Sportul pentru Toţi”, Constantin Vlaşcu, a dat startul Săptămânii Europene a Sportului. Evenimentul, iniţiat cu sprijinul Comisiei Europene pentru Cultură şi Sport, se desfăşoară în 34 de ţări. În România, 28 de localităţii au acceptat „provocarea” de a promova mişcarea în rândul tinerilor şi nu numai.

La Vâlcea, cu această ocazie au loc concursuri de streetball, fotbal, gimnastică la locul de muncă, fitness, aerobic, înot, dar şi drumeţii, cu copiii din centrele de adopţie din Râmnic. Festivitatea de deschidere a Săptămânii Europene a Sportului s-a desfăşurat sâmbătă, 10 septembrie, în Zăvoi. Duminică, în sala Capela, 90 de copii au intrat în competiţie la streetball. La final, aceştia au primit din partea organizatorilor medalii şi diplome. De asemenea, s-au mai disputat meciurile din cadrul turneului de fotbal. 20 de echipe au început lupta pentru „marele trofeu”. Au mai rămas în competiţie doar patru. Semifinalele au fost programate pentru marţi, 13 septembrie. În primul meci, Primăria Râmnicului, pentru care joacă şi viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, va înfrunta Ena Team, iar în cea de-a doua partidă TNC va da piept cu Comyk Team. În organizarea tuturor acestor activităţi, Federaţia Română „Sportul pentru Toţi”, prin intermediul AJSPT, a fost sprijinită de Primăria Râmnicului şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button