Editorial

Comentează articolul…

Schimbul de idei naşte progresul şi de aceea nu trebuie blamaţi cei care-şi spun părerea privind dintr-un anumit unghi problema. Dar  cei care, sub excelenta protecţie conferită de mediul online, discută un articol sau altul? Ei ar trebui blamaţi? Dreptul câştigat la libera exprimare a devenit, din păcate, o ocazie perfectă de a perpetua o acţiune atât de dragă regimului comunist: acuzaţia sub anonimat. Când un interlocutor acceptă să discute, ştie că reacţiile nu vor fi doar „bravo, felicitări, ţine-o tot aşa”. Ar fi şi plictisitor să fie astfel. Un antrenor, bine pregătit sau fără vreo perspectivă de mărire, cum o fi el, îşi dă cu părerea despre echipa lui ori despre campionat. Imediat apar binevoitorii care-i taie macaroana. „Iar vorbeşti? N-ai făcut nimic pe unde ai umblat”. Semnatari? Îi ştiţi: „zoro”, „123” „rfv” etc. Un antrenor de juniori are un copil bun în echipa lui şi îndrăzneşte să vorbească despre perspectivele puştiului. „Sigur, cotizează părinţii la tine, stai că te ştim noi”, îl anunţă „veron”, „vâlceanul” sau „cunoscător al fenomenului”. Un vechi combatant din arene îşi povesteşte cariera. „Da, sigur, vorbeşte ăsta, a băut un râu la viaţa lui, l-au şi lăsat vreo două neveste şi acum ne dă lecţii”, vin imediat completările lui „petre”, „marin” şi „gigi”. Le găsiţi pe toate site-urile ziarelor cu materiale sportive, la care ne pricepem chiar toți. Comentariile negative asumate sunt atât de rare, că îţi vine să-i premiezi pe cei care au curajul să se semneze cu numele real când au ceva de transmis. Dar există şi altă latură. Atunci când comentatorii articolelor sportive redate pe Internet dau câte un pont care se dovedeşte real. Nu au curaj să-şi asume cele transmise dintr-un motiv simplu, vor avea de suferit dacă deschid gura. Pentru că şi practica asta a rămas în picioare, vorbeşti ce nu trebuie, o încurci, nu contează că e democraţie. Vezi comentariile despre venirea lui Linkar la Damila încă din decembrie sau cele cum că Roşca a cerut 6000 de euro pentru semnarea prelungirii contractului. Cei mai mulţi acuză activitatea CSM-ului şi strategia lui Cătălin Rufă pentru retur şi chiar sezonul ce vine.  Nu o fi el cel mai priceput conducător de club, are păcatele sale, a făcut destule greşeli cu nişte jucători, însă e bineintenţionat. Să zicem că marele „defect” al lui Rufă e că, deşi îmbrăţişează ideea reconstrucţiei, pare că nu prea are răbdare să o ducă la bun sfârşit cum scrie la carte. E adevărat că şi situaţia de faţă impune cerinţe noi. Dar era de aşteptat când s-a plecat pe drumul ăsta. Când vine la stadion, patronul CSM-ului, ca majoritatea suporterilor, doreşte să vadă spectacol, echipa sa să aibă şanse în faţa oricărui adversar şi nu să stea după „fiţele” tinerilor de azi, cu pretenţii de vedetă, din care nici nu are siguranţa că vor ieşi cândva fotbalişti. Ar fi nedrept şi mai ales neadevărat să spunem că patronul nu pune accent pe schimbul de mâine, dar nici nu-l putem blama că încearcă aducerea unor jucători mai experimentaţi, în limita bugetului ce şi-l permite, adevărat asta. E foarte simplu să comentezi de pe margine, când nu pui sudoare, suflet şi bani pentru o cauză ce ar trebui să fie comună în oraşul nostru, readucerea fotbalului vâlcean în prim-planul fotbalului românesc. Concluzia este că anonime sau nu, răuvoitoare sau constructive, comentariile au devenit parte integrantă a presei sportive de azi. Într-o lume ideală, s-ar semna toţi, ar avea curaj să-şi însuşească diversele mesaje. Dar lumea e cea pe care o ştim când deschidem uşa…

Ec Mădălin Dobre

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button