Politica

Colaborare foarte bună între structurile de femei ale PSD şi PNL

andreianu mihaela pnl gala femeiIoana Liţă şi Mihaela Andreianu au organizat un concurs de creaţie literară

Organizaţiile de femei ale PNL şi PSD organizează duminică, 11 martie, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, cu începere de la ora 10.00, premierea concursului de creaţie literară cu tema „De ce iubim primăvara”, dedicat elevilor din învăţământul primar.

ioana litaConcursul a fost lansat la jumătatea lunii februarie şi, până la această dată, au fost primite peste 200 de lucrări. Selecţia eseurilor are loc în această perioadă, urmând ca cei mai inspiraţi elevi să fie recompensaţi cu premii (locul I – 300 lei, locul II – 200 lei, locul III – 100 lei şi două menţiuni a câte 50 de lei). Toţi participanţii vor primi diplome şi cărţi. Referindu-se la acest eveniment, Mihaela Andreianu, lidera OFL Vâlcea, a precizat: „Concursul de eseuri, aflat anul acesta la cea de-a treia ediţie, îşi propune să încurajeze talentul celor mici către creativitate şi lectură. La început de primăvară, omagiem femeia. Putem să-i oferim flori şi gânduri bune sau putem să o recompensăm remarcând talentul copiilor săi. Am ales să-i mulţumim femeii prin această a doua cale”. La rândul său, consilierul judeţean Ioana Liţă, preşedinta OF-PSD Vâlcea, a subliniat: „Prin organizarea acestui concurs, dorim să ne exprimăm respectul faţă de femeile din România, faţă de preocuparea şi dăruirea de sine pentru copii lor. Ca reprezentante ale celor mai puternice organizaţii de femei din România, ne dorim o schimbare a statutului femeilor din ţara noastră”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button