„Cobra”, despre derbiul etapei: „Nu ne sperie deloc Timişoara”
Adrian Codin, atacantul echipei CSM Rm. Vâlcea, a declarat că Poli Timişoara nu porneşte cu prima şansă în meciul care va avea loc sâmbăta aceasta, de la ora 11.00, pe Stadionul „Municipal” din Zăvoi. „Cobra” din Şirineasa îi ştie bine pe fotbaliştii fostei divizionare A, despre care spune că au doar avantajul experienţei. „În mod sigur, Poli va veni în Zăvoi nu să câştige, ci să nu piardă. Va miza pe un egal. Noi dacă vom juca la fel cum am făcut-o cu FC Olt Slatina, dar nu vom mai rata atât, vom obţine maximum de puncte. Din punctul meu de vedere, CSM Rm. Vâlcea este una dintre cele mai puternice echipe din Liga a II-a a şi are şanse importante să promoveze în prima ligă. Anul acesta, echipa este mai puternică. Veţi vedea că, peste doar câteva etape, va fi pe unul dintre primele locuri”, a declarat Adrian Codin. (L.C.)