CNOE a dat în acest an trei jucătoare în Liga Naţională

cnoe energetic handbaliste* pe lângă Ana Maria Tănăsie şi Lăcrămioara Stan, care s-au transferat la Zalău şi Oltchim, a ajuns în primul eşalon şi Cristina Enache, care va evolua pentru HCM Roman

La începutul acestui an, Gheorghe Tadici, antrenorul echipei naţionale şi a formaţiei HC Zalău, a transferat o tânără jucătoare de la Vâlcea. Este vorba despre Ana Maria Tănăsie, o junioară de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă. La puţin timp după ce a ajuns în curtea echipei sălăjene, Tănăsie a şi debutat în Liga Naţională. Ea a fost prezentă pe teren chiar şi la meciul de la Vâlcea, disputat de HC Zalău în compania campioanei Oltchim. Promovarea acestei jucătoare în primul eşalon handbalistic al ţării nu a fost însă singura reuşită din acest an a Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă, condus de Seviştean Popa. În urmă cu câteva săptămâni o altă junioare de aici a făcut pasul spre marea performanţă. Este vorba despre portarul Lăcrămioara Stan, acontat de clubul Oltchim. Stan a suplinit-o cu succes pe Paula Ungureanu, pe perioada cât aceasta a fost indisponibilă, între buturile formaţiei vâlcene, la trei meciuri din Liga Naţională, cu HCM Roman, CSM Bucureşti şi apoi Corona Braşov, această din urmă partidă fiind şi cea în care handbalista de la CNOE a jucat cel mai mult şi în urma căreia s-a evidenţiat. După cele două, o altă colegă de generaţie de-a lor a luat calea Ligii Naţionale. Este vorba despre „dublura” Lăcrămioarei Stan de la Naţional Rm. Vâlcea, Cristina Enache, handbalistă aflată şi ea pentru o perioadă în atenţia Oltchim-ului, atunci când echipa vâlceană acuza probleme la nivelul porţii. Enache a ajuns săptămâna trecută în lotul formaţiei HCM Roman şi ar putea intra între buturile echipei nemţene în proximul joc al acestei grupări. În runda a XVII-a, care va avea loc la sfârşitul săptămânii, HCM Roman va evolua pe teren propriu împotriva grupării HC Dunărea Brăila. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button