Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

CNMB, fabrica de elite de la Vâlcea, a împlinit 97 de ani

Astăzi, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a sărbătorit 97 de ani de existenţă şi, cu această ocazie, directorul Cătălin Pană, profesorii şi elevii au pregătit mai multe activităţi pentru a marca aşa cum se cuvine acest moment, important pentru toată Vâlcea, dat fiind faptul că această şcoală, probabil cea mai bună din judeţ, a creat foarte multe elite şi ne-a reprezentat cu cinste la competiţiile naţionale.
CNMB s-a evidenţiat, permanent, nu doar prin sport, ci la toate disciplinele. Să nu uităm că, de curând, 9 elevi de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, pregătiţi de profesorii Arișanu Ana-Maria, Spătărel Dan, Haller Antonia, Grigorean Andrei, Loghin Mălina şi Mânz Victor, au dominat Olimpiada Naţională de Informatică. Este vorba despre Arnăutu Andrei (clasa a XI-a / locul II, medalie de aur și calificarea în lotul lărgit), Kaproş Ana (clasa a X-a / mențiune și medalie de argint), Birţoiu Alexandru (clasa a IX-a / medalie de argint), Papa Victor-Alexandru (clasa a XII-a / medalie de argint), Petcan Miruna (clasa a XI-a / medalie de bronz), Marinescu Ioana (clasa a IX-a / medalie de bronz), Oprescu Teodor-Gabriel (clasa a IX-a), Kaproş Maria (clasa a XI-a) şi Stegăruş Petre Florin (clasa a IX-a). Recent, alţi doi elevi de la CNMB s-au remarcat la Olimpiada Naţională de Limba Română: Croce Giulia (clasa a XII-a) şi Bărbulescu Miruna (clasa a XI-a), îndrumate de prof. Constantinescu Lavinia şi prof. Ioniţă Isabella. Iar exemplele ar putea continua. De altfel, la deschiderea festivă a evenimentului, la care au participat prefectul Florian Marin, vicepreşedintele CJV Adrian Buşu, directorul Bibliotecii Judeţene – Remus Grigorescu, parlamentari şi reprezentanţi ai IŞJ, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu amintea că şi fiica sa a terminat liceul la CNMB, a luat 10 la Bacalaureat, iar de aproape un an îşi continuă studiile în Anglia, unde 5 prestigioase universităţi au acceptat-o anul trecut. În cele din urmă, Ioana Aurora a ales University of Leeds şi se specializează în neuroştiinţe, adică în studierea creierului. Pentru a-şi finanţa studiile, Ioana a încheiat un contract de împrumut cu statul britanic, iar părinţii îi plătesc doar cazarea. Ea este, probabil, unul dintre cele mai bune exemple în ceea ce priveşte rezultatele CNMB, o şcoală care, în curând, va împlini un secol de existenţă şi căreia îi dorim mulţi ani înainte şi cât mai multe performanţe!

Eduard D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button