Liga 6

Clasamentul golgheterilor, refăcut în Seria Est a Ligii a VI-a

Anunţam, săptămâna trecută, clasamentul golgheterilor în Seria Est a Ligii a VI-a. În fruntea ierarhiei se afla Mihai Dincă, de la Olteţul Bălceşti 2014, care figura în clasament cu 12 goluri. Pe locul secund se regăsea Adrian Surdu, atacantul liderei, Olteţul Zătreni, cu 9 goluri. În urma sesizării celor de la Zătreni, AJF a revizuit rapoartele de joc şi a constatat că Nicolae Vîlcu, antrenorul şi preşedintele de la Zătreni, avea dreptate. Nu erau înregistrate trei goluri marcate de Surdu în etapa a doua, contra celor de la Creţeni. Aşadar, în acest moment, locul I în topul golgheterilor este împărţit de doi jucători, ”Tzeu”, de la Bălceşti şi Adrian Surdu, de la Zătreni, ambii cu câte 12 goluri. Pe locul 3 se află Cătălin Stanca, de la Zătreni, cu 10 goluri. Lupta pentru supremaţie în topul golgheterilor continuă în partea a doua campionatului, una pe care lidera, Zătreni, o va începe cu un avans de opt puncte faţă de următoarea clasată, Ştiinţa Roşiile. Laloşu, echipa de pe locul 3, e la 12 puncte în spate.

Articole Similare

Back to top button