Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.

Clara Vădineanu se pregăteşte alături de HCM

vadineanu claraDupă despărţirea de Universitatea Jolidon Cluj şi după o accidentare ce a ţinut-o pentru o vreme departe de teren, în urmă cu câteva luni handbalista Clara Vădineanu a revenit la Vâlcea. Nu la Oltchim, acolo unde a cunoscut cea mai bună perioadă din cariera sa, ci la urmaşa acesteia, HCM Rm. Vâlcea. La sfârşitul sezonului, Clara s-a despărţit de HCM. Se spunea că aceasta ar urma să evolueze în campionatul Ungariei, însă până la urmă a ajuns la CSM Ploieşti, echipă salvată in-extremis de la retrogradare. După doar câteva antrenamente susţinute cu această grupare, Clara s-a despărţit de CSM, din motive nu tocmai clare. Acum, jucătoarea a revenit la Vâlcea. Aceasta s-a pregătit alături de fostele colege, pentru a se menţine în formă până la găsirea unui nou angajament. Din câte se pare sunt şanse mari ca Vădineanu să îmbrace din nou tricoul HCM-ului. Ar putea fi singurul transfer pe care îl va mai efectua conducerea clubului vâlcean înaintea de startul campionatului. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button