Cito Drăgan a dezminţit zvonurile potrivit cărora CET Govora ar urma să susţină o echipă de fotbal în Liga a III-a

cito dragan 2011* preşedintele Clubului Sportiv CET Govora a spus că societatea nu-şi poate permite, în acest moment, cheltuieli de 100-150.000 de euro pe an

Zilele trecute, prin Râmnic a circulat zvonul că judeţul Vâlcea va fi reprezentat de o echipă de Liga a III-a din sezonul viitor. Numai că nu era vorba despre Flacăra Horezu, care încă mai aşteaptă un semnal de la FRF, dacă va fi acceptată la acel nivel, deşi a ratat promovarea pe teren. Astfel, s-a auzit că puternica societate CET Govora va susţine o formaţie în al treilea eşalon al ţării, printr-o asociere cu Hidroelectrica, iar meciurile de acasă ar urma să le joace pe cochetul stadion din nordul oraşului.
Aşa cum se cunoaşte, după ce a susţinut timp de nouă ani o echipă de baschet feminin în prima ligă a ţării (cea mai mare performanţă fiind clasarea pe locul 3, în 2005), societatea CET Govora finanţează în prezent activitatea unei echipe de volei feminin. Formaţia CET Govora – CNMB evoluează acum în Divizia A2 şi este antrenată de profesorii Marius şi Nicoleta Mărgărit.

Cito Drăgan, preşedinte CS CET Govora:
„Membrii Consiliului de Administraţie al societăţii nu ar fi de acord să aprobe un buget pentru fotbal”

Chestionat în privinţa posibilităţii de a investi într-o echipă de fotbal de Liga a III-a, preşedintele Clubului Sportiv CET Govora, Cito Drăgan, a negat această variantă, în principal din cauza costurilor mult prea mari. „Nu avem bani şi pentru fotbal! Situaţia financiară a societăţii CET Govora nu ne permite să intrăm într-o asociere de acest gen, cu cheltuieli de 100-150.000 de euro pe an. Noi am refuzat să intrăm în Divizia A1 la volei feminin din cauza banilor, iar posibilitatea de a finanţa o echipă de fotbal în Liga a III-a este exclusă, deoarece ar fi şi mai costisitoare. Anul acesta am fost invitaţi pentru a treia oară consecutiv să intrăm în A1, dar nici de această dată nu am putut, din motive financiare, deşi ne-ar fi costat doar jumătate din suma pe care ar trebui s-o dăm la fotbal, de exemplu. Cu siguranţă, membrii Consiliului de Administraţie al societăţii nu ar fi de acord să aprobe un asemenea buget pentru fotbal”, a spus Cito Drăgan. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button