Cine nu are un Ovidiu Creangă, să-şi cumpere! Gol de la centrul terenului dintr-un lob peste portar
Înainte să se întâlnească în returul Ligii a IV-a, Chimia şi Foresta Malaia s-au înfruntat într-un meci amical. Acesta a avut loc duminică, 12 februarie, pe sinteticul din Zăvoi şi s-a încheiat cu victoria clară a trupei râmnicene. Formaţia de pe locul 4 din Elită s-a impus cu scorul de 6-2. Iustin Ştefănescu, jucător adus de la SCM, a deschis scorul, iar Cătălin Duminică a dublat avantajul până în pauză. În partea secundă, Doralin, fotbalist aflat în probe, venit la Chimia pe ”filiera” Vlad Oţăt, a realizat o dublă pentru echipa antrenată de Alin Savu şi Ovidiu Creangă. Celelalte două reuşite ale gazdelor le-au aparţinut lui Ovidiu Creangă şi Ene. Creangă a marcat în stilu-i caracteristic, cu o execuţie de clasă, dintr-un lob, peste portar, de la mijlocul terenului. ”A fost un joc frumos. Am avut mai multe absenţe. Tărbujaru, Vlăsceanu, Andronache, Terteci, Rădescu, nu au putut să vină. Totîlcă a ajuns în ultimele 10 minute. Am făcut schimbări, au intrat toţi jucătorii. A fost ultimul meci amical cu Malaia. Urmează cel de Cupa României, cu Ioneşti”, a spus Gabi Glodeanu, oficialul de la Chimia.