Fără categorie

Cîlea consideră că Buican are jurişti şi avocaţi care îl învaţă tâmpenii

cilea sep 2 2010 (1)În cursul săptămânii trecute, deputatul Cristian Buican a dat publicităţii un comunicat de presă prin care l-a acuzat pe Ion Cîlea că, în calitate de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA, a pus în pericol implementarea proiectului european „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”.

Parlamentarul a afirmat atunci că, exclusiv din vina preşedintelui Cîlea, se va pierde finanţarea de la UE pentru proiectul amintit, în valoare de peste 100 milioane euro. Şeful Consiliului Judeţean a reacţionat ieri, spunând că acuzaţia lui Buican porneşte de la faptul că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea a depus plângere în instanţă „împotriva unei hotărâri abuzive luată de o parte interesată a membrilor AGA, cu încălcarea gravă a legilor în vigoare şi a hotărârilor adoptate de Consiliul Judeţean Vâlcea şi Consiliul Local Rm. Vâlcea, precum şi a Statutului care stă la baza înfiinţării ADI APA, menit să protejeze în egală măsură pe toţi acţionarii acesteia”.

Liberalii au vrut să pună mâna pe conducerea ADI APA

„Mai pe româneşte spus, acel grup interesat de membri a încercat să de un „mic puci” şi să pună mâna pe conducerea Asociaţiei. Nu este o stratagemă inedită şi nici singulară, astfel de tentative de a subordona fiefului liberal unităţi şi instituţii publice descentralizate fiind, după cum se ştie, la ordinea zilei. Deputatul Buican ignoră faptul că ADI Apa s-a constituit în scopul expres al gestionării comune de către toţi cei 64 de membri care reprezintă unităţile administrativ-teritoriale ce au aderat la asociere în vederea realizării, laolaltă, a unor proiecte investiţionale destinate înfiinţării, extinderii şi dezvoltării sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare în localităţile din judeţ. Cu aceeaşi superficialitate (sau interes politic?) ignoră şi faptul că cele două entităţi, respectiv Consiliul Judeţean Vâlcea şi Consiliul Local Rm.Vâlcea sunt autorităţi publice tutelare care exercită toate drepturile ce decurg din calitatea lor de acţionari ai SC APAVIL Vâlcea şi că nicio decizie nu poate fi luată de către vreun reprezentant în afara hotărârilor adoptate, aşa cum s-a întâmplat în cazul ce face obiectul acţiunii din instanţă”, a mai replicat Ion Cîlea.

Cîlea: sper că printre juriştii consultaţi nu s-a numărat şi avocatul aflat într-un grav conflict de interese

În opinia preşedintelui CJV, toate aceste normative sunt greu de priceput de către „un ins specializat doar în cele 4 operaţiuni aritmetice predate la şcoală în clasele primare” şi care încearcă să-şi acopere „aceste deficienţe de înţelegere”, precizând în comunicatul său că a apelat la jurişti care i-ar fi spus că acţiunea din instanţă este neîntemeiată şi că nu este făcută de o persoană cu calitate procesuală activă. „Sper că printre juriştii consultaţi nu s-a numărat şi avocatul aflat într-un grav conflict de interese pe care, deocamdată, Agenţia Naţională de Integritate nu l-a depistat, dar nici timpul nu este trecut. În acest caz, starea de „tardivitate” nu va funcţiona, după cum nu funcţionează nici în cazul acţiunii judiciare contestată de către domnul deputat profesor de aritmetică „elementară” Cristian Buican… Cât priveşte ultimul său comunicat de presă, acesta nu face decât să confirme „bogata” activitate a parlamentarului pe acelaşi teren bătătorit şi anume plăcerea obsesivă de a acuza şi împroşca cu noroi, domeniu în care a devenit campion, mai ales când îi pică pata pe subsemnatul”, a adăugat Ion Cîlea.

Articole Similare

One Comment

  1. Ma mir ca v-a \”scăpat\” chestia cu pseudo-avocatul Victor Stanculescu. Probabil ați început sa-i cunoasteti adevarata fata. N-are scrupule, n-are mama, n-are tata. Iar afaceri a avut DIRECT chiar si cu Consiliul Județean Valcea. E incompatibil si intr-un grav conflict de interese. ANI il va trage pe dreapta. Sper pentru el sa nu între si pe mana altcuiva.

Lasă un răspuns

Back to top button