Box

Chimistul Ionuţ Ciuma, medalie de argint la Cupa României de box pentru tineret

Între 18 şi 22 aprilie, la Piatra Neamţ, a avut loc Cupa României la box pentru tineret, întrecere dedicată sportivilor născuţi în anii 1999 şi 2000. La acest concurs, organizat de Fundaţia Boxul Nemţean, în colaborare cu Federaţia Română de Box, au participat 111 sportivi, care au reprezentat 45 de cluburi din ţară. Printre cei care au urcat în ring s-au regăsit şi doi vâlceni, antrenaţi de maestrul Gheorghe Mugescu. Aceştia sunt legitimaţi la clubul Chimia. Este vorba despre Mihai Gândăcioiu şi Ionuţ Ciuma. Gândăcioiu nu a putut să slăbească în timp util pentru a-şi face categoria obişnuită (52 kilograme) şi a fost nevoit să concureze la o categorie superioară (56 kilograme). Deşi a făcut un meci bun, a pierdut la puncte în preliminarii, în faţa pugilistului craiovean Dorel Bolovan, care avea să cucerească bronzul la Piatra Neamţ. Mihai a avut şi ghinion la tragerea la sorţi, însă este un sportiv de viitor şi, cu siguranţă, va mai avea şanse să urce pe podium. Chiar dacă a fost învins în primul meci, acesta a mai disputat o partidă la Piatra Neamţ, dar de pregătire, pe care a câştigat-o în faţa unui sportiv din Cluj-Napoca. De partea cealaltă, Ionuţ Ciuma a izbutit să cucerească medalia de argint la Cupa României pentru tineret. Acesta a ocupat locul secund la categoria 81 kilograme. În primul meci l-a învins prin KO pe Elvis Stana din Tg. Jiu, în cea de-a doua confruntare s-a impus la puncte în faţa unui sportiv de la Steaua Bucureşti, iar în finală a pierdut, tot la puncte, lupta cu Albert Biro, pugilist care face parte din lotul naţional. La final, Ionuţ a fost felicitat pentru prestaţiile sale de către Relu Auraş, preşedintele Colegiului Antrenorilor, dar şi de către preşedintele FR Box, Vasile Cîtea. „Sunt mulţumit de comportarea ambilor sportivi pe care ne-am bazat la Piatra Neamţ. Cu mai mult noroc şi dacă ar fi putut să se încadreze la categoria lui obişnuită, putea obţine o medalie şi Gândăcioiu. Are timp să se pregătească pentru următoarele concursuri. Nu trebuie să dezarmeze. Acum a văzut care e nivelul unor astfel de competiţii şi ştie la ce să se aştepte când va mai avea ocazia să ia parte la astfel de concursuri. Din partea mea, are tot sprijinul. În ceea ce-l priveşte pe Ionuţ, a demonstrat că are valoare şi poate să ajungă la un nivel înalt. Nu poate decât să ne bucure că am ajuns să ne batem de la egal la egal, pentru o medalie, cu marile cluburi din România. Ionuţ a fost premiat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Laurenţiu Dulamă. Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut. Mulţumim şi clubului Chimia, care ne-a ajutat să facem această deplasare”, a spus Gheorghe Mugescu, antrenorul celor doi pugilişti vâlceni de la CS Chimia, la întoarcerea de la Piatra Neamţ. (S.S.)

Articole Similare

2 Comments

  1. Domnule Gheorghe Mugescu, nu va laudati cu locurile pe podium cumparate. Referitor la Ionut Ciuma vizionati pe yutube meciul in urma caruia CORUPTII l-au dat invingator pe Ciuma.Va mandriti cu locurile cumparate, iar copiilor le vindeti sperante false. Pacat de copii care isi pierd copilaria in salile de antrenament iar dumneavoastra ii demoralizati. Pacat.

  2. Cu ce cluburi mari ati ajuns sa va bateti? Pe berbecuti si pe vin pe care la-ati dat la frf si la arbitri? Sunteti niste corupti furati munca pugilistilor sa va umpleti voi buzunarele. Nu o sa ajungeti la valoarea maistrului Foia ai a maistrului Lacatusi in veci. Daca sunteti asa tari de ce nu jucati cinstit? Furaciosilor de locuri pe podium.

Lasă un răspuns

Back to top button