„Chimiştii” au beneficiat de trei penaltiuri, dar au înscris numai de două ori
CHIMIA 2012 RM. VÂLCEA – TOPOLOGUL GALICEA 2-3
Topologul Galicea arată cu totul altfel în acest început de sezon, faţă de anul trecut. În ultima rundă din campionat, echipa antrenată de Iustin Croitoru a izbutit să obţină o nouă victorie, cu scorul de 3-2 (la pauză, 2-0) în deplasare, cu Chimia 012 Rm. Vâlcea, într-un meci care a avut loc pe terenul sintetic din Zăvoi. Golurile galicenilor au fost marcate de Ionuţ Neaţă (2) şi Costin Mitrache. „A fost un meci foarte palpitant, în care «chimiştii» au beneficiat de trei lovituri de la 11 metri, dar toate acordate regulamentar, nu a existat niciun fel de dubiu în acest sens. Cel mai interesant este faptul că două au fost dictate în aceeaşi fază, la scorul de 3-1. Portarul nostru, Giumelea, a apărat prima oară, dar mingea a rămas în careul de 16 metri, iar când un jucător al lor a încercat s-o retrimită spre poarta noastră a fost faultat clar, iar arbitrul a arătat, din nou, punctul cu var. De această dată, penaltiul avea să fie transformat. Mai rar se întâmplă totuşi aşa ceva, ca după un penalti să fie acordat şi al doilea, în aceeaşi fază. Se pare că suntem preferaţi de arbitri în ceea ce priveşte loviturile de la 11 metri, deoarece în patru meciuri am fost sancţionaţi de patru ori. În schimb, noi nu am beneficiat de niciun penalti, toate cele 13 goluri pe care le-am marcat fiind reuşite din acţiune”, ne-a declarat Iustin Croitoru.
Trupa lui Iustin Croitoru îşi menţine invincibilitatea
În urma succesului de sâmbăta trecută, Topologul Galicea continuă să fie neînfrântă în sezonul actual, după cinci etape, la fel ca şi Minerul Ocnele Mari, Stejarul Vlădeşti 2009, Flacăra Horezu (din Seria Nord), Cavalerul Trac Cernişoara şi CS Mădulari (din Seria Sud). „Lucrurile merg bine din punct de vedere al rezultatelor, dar din păcate luăm prea multe goluri din greşeli personale. Ne aşteaptă un meci extrem de dificil, cu CS Hidro, pe teren propriu, iar eu sper să fim în formă maximă, pentru a ne menţine pe acelaşi trend pozitiv, şi chiar să luăm toate cele trei puncte puse în joc”, a încheiat antrenorul echipei din Galicea. (N.C.)