Diverse

Chimia, fără două jucătoare de bază în primele meciuri oficiale de la declanşarea pandemiei

Săptămâna trecută, cu mari eforturi, după mai bine de 10 luni de pauză, s-a dat startul campionatului de handbal feminin dedicat junioarelor I. Pentur a putea juca, echipele au fost nevoite să intre în cantonament şi să efectueze testele pentru depistarea COVID-19. Cheltuieli mari, pe care nu toată lumea şi le-a permis. Chimia a reuşit să se înscrie în competiţie şi să suporte costurile, iar pentru acest lucru antrenoarea Nicoleta Lazăr a mulţumit conducerii clubului.


”Ne-am dorit foarte mult să putem juca. Până la urmă am reuşit să participăm în competiţie graţie sprijinului pe care l-am primit din partea conducerii clubului Chimia. Mulţumim pentru implicare. Cheltuielile sunt foarte mari acum, în condiţiile în care ni se cer teste COVID, dar şi să intrăm în cantonament. Am stat pe toată perioada turneului izolate, la hotel, la fel ca toate celelalte echipe participante. Am ieşit doar pentru meciuri. Înaintea turneului nu am putut să jucăm niciun meci de pregătire. Au mai apărut şi alte probleme. Două jucătoare importante, pe care ne bazam, Ailincăi şi Iordache, nu au putut juca. Am pierdut meciul cu Energetic în ultimele cinci minute, după ce am condus mereu până atunci. Ne-a prins acest turneu descoperiţi, nu am avut soluţii prea multe pentru schimbări. Mă bucur că am reuşit să trecem, până la urmă, cu bine peste acest turneu. Am câştigat următoarele două meciuri şi acum aşteptăm cu încredere al doilea turneu. Sper ca atunci să fim în formulă completă”, a declarat antrenoarea Chimiei, cu privire la primul turneu din campionatul de junioare I. Formaţia sa a pierdut cu 23-25 duelul cu Energetic, însă le-a câştigat pe următoarele două, 35-28 cu CSŞ Craiova şi 34-28 cu Unirea Dobroeşti. Chimia a încheiat week-end-ul competiţional pe locul 2. În faza următoare vor merge primele trei clasate din serie, clasamentul final urmând a fi stabilit după cel de-al doilea turneu.

Articole Similare

Back to top button