Cel mai tare antrenor de judo din lume vine la Vâlcea
Luni, Primăria Râmnicului va găzdui o conferință de presă susținută de sensei Darcel Yandzi – fost campion european și medaliat la nivel mondial, considerat drept unul dintre cei mai importanți antrenori de judo din lume. Acesta este prezent în Râmnicu Vâlcea cu ocazia stagiului de pregătire a antrenorilor de judo găzduit de orașul nostru în perioada 17 – 18 noiembrie.
Organizat de Federația Națională de Judo, stagiul de pregătire este destinat antrenorilor de judo care doresc să își obțină licența pentru anul 2025, dar pot lua parte la antenamente și sportivii ocupanți ai locurilor I – V din cadrul Campionatelor Naționale, începând cu U15 și până la Seniori. La întâlnirea cu jurnaliștii, vor mai participa primarul Mircia Gutău, iar Federația Română de Judo va fi reprezentată de Florin Bercean – vicepreședinte executiv, Andreea Cocor Chițu – vicepreședinte, Eduard Zgorcea – secretarul federației și Emilian Rabolu – președintele Colegiului Central al antrenorilor din cadrul FRJ.