Ceapă, Tomescu şi Marinaş, în vizorul echipei CSM Rm. Vâlcea

marinas cosminceapaÎn această vară, conducerea clubului municipal din Zăvoi vrea să le ofere o şansă celor mai buni tineri fotbalişti care evoluează în Superligă. Deja, au fost luaţi în vizor Grigore Ceapă şi Petruţ Tomescu – de la CS Şirineasa şi Cosmin Marinaş – de la Flacăra Horezu. Toţi trei au avut evoluţii excelente la echipele la care sunt legitimaţi, fiind şi printre cei mai buni marcatori din judeţ. De asemenea, la CSM Rm. Vâlcea ar putea ajunge şi fostul căpitan din Zăvoi, Robert Pârvu, dar şi Marius Tomozei – liber de contract, după ce a evoluat în sezonul trecut în Liga I, pentru FC Botoşani. Ceapă a precizat că ar fi onorat să evolueze la cel mai titrat club din Vâlcea. „Am auzit nişte zvonuri, că aş fi dorit la CSM. Deocamdată, nu am fost sunat de nimeni de acolo. Eu cred că m-aş descurca, chiar şi la nivelul Ligii a II-a. Nu vreau însă să vorbesc prea mult despre asta. Sâmbătă, avem un meci foarte important de disputat, la Tractorul Cetate, pe care vreau să-l câştigăm şi să promovăm cu Şirineasa în Liga a III-a. Aceasta este prioritatea mea numărul 1”, a afirmat Grigore Ceapă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button