Ce acuzaţii concrete i se aduc Mariei Tudor
După audierile de miercuri şi joi, s-a dispus începerea urmării penale faţă de Maria Tudor. Conform ordonanţei procurorului, aceasta ar fi prejudiciat statul cu cel puţin 38 de milioane de lei, în ultimii 10 ani, constituind şi utilizând un mecanism prin care complexul Riviera (hotel, piscină şi teren), din Mamaia, cu o valoare de piaţă de 66 de milioane de lei, a fost transferat din patrimoniul SC Mamaia Riviera SA în proprietatea fiicelor sale, astfel evitându-se achitarea impozitelor şi taxelor unor tranzacţii de vânzare – cumpărare. Din acelaşi document, reiese că, în perioada 2009-2015, după transferul complexului Riviera în proprietatea fiicelor familiei Tudor, Andeea şi Elena, imobilele ar fi fost închiriate la preţuri nereale, mai mari, propriilor firme – Turism Invest SRL, Lifi Tour SRL, Olăneşti SA, în acest fel, pentru societăţile enumerate, diminuându-se masa impozabilă, impozitul de profit, cel pe dividende şi TVA.
Maria Tudor mai este acuzată că ar fi utilizat Transervice SRL pentru emiterea unor facturi false (aproape 200) către Infoservice, Mamaia Riviera (două), Olăneşti Riviera (13) şi Uzina Mecanică Rm. Vâlcea (365), în scopul creşterii artificiale a cheltuielilor deductibile, inclusiv a TVA, dar şi a diminuării masei impozabile pentru acest lanţ de firme. Un alt capăt de acuzare se referă la faptul că Maria Tudor, în calitate de persoană fizică, ar fi cumpărat de la Transervice, în care era asociat, o suprafaţă de teren la un preţ de aproape 6 miliarde de lei vechi, în condiţiile în care proprietatea cu pricina valora 28 de miliarde de lei vechi. Ulterior, mai exact în perioada august 2007 – decembrie 2008, suprafaţa respectivă ar fi fost închiriată fictiv firmei Infoservice SRL, cu 48.000 de lei / lunar, iar modul în care operaţiunea a fost înregistrată în contabilitatea societăţii a diminuat masa impozabilă din cei doi ani cu 800.000 de lei. Conform anchetatorilor, în 2007, 2008 şi 2009, Maria Tudor ar fi închiriat fictiv şi o parte din casa de pe Strada Inăteşti, în care locuieşte, către firma Mamaia Riviera, pentru 33.000 de lei / lunar, ceea ce a dus, la fel, la diminuarea masei impozabile pe cei 3 ani cu 1.200.000 de lei. (va urma)
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.