Cătălin Pârvulescu, fundaş central CSM Rm. Vâlcea: „Nu ne dăm bătuţi, vom lupta până la capăt pentru promovare”

csm parvulescu catalinFundaşul central Cătălin Pârvulescu a declarat că echipa la care evoluează, CSM Rm. Vâlcea, nu traversează o perioadă critică, ci doar nu reuşeşte să valorifice ocaziile de poartă pe care şi le creează.

Revenit de la Pandurii Tg. Jiu, unde a evoluat în primele etape, fotbalistul originar din Drăgăşani îi roagă pe suporteri să le fie aproape, în continuare, la meciurile de pe teren propriu, pentru a putea depăşi acest moment mai puţin bun. „Din punctul meu de vedere, echipa chiar joacă bine. Nu a existat vreun adversar despre care să spunem că ne-a dominat de ne-a terminat, ba din contră, noi controlăm majoritatea jocurilor. Cu toate acestea, nu reuşim să marcăm. Asta e singura noastră supărare. Nu e vorba de lipsă de valoare, ci de o pasă proastă, o lipsă de şansă. Oricum, nu ne dăm bătuţi, vom lupta până la capăt pentru promovare”, a declarat Cătălin Pârvulescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button