Campanie de plantare a 2000 de salcâmi, sâmbătă, la Bălceşti
Primăria Oraşului Bălceşti organizează sâmbătă, 26 martie a.c., de la ora 9.00, o amplă acţiune de plantare a peste 2.000 de puieţi de salcâmi. Zona vizată se întinde de la Aleea Bisericii de la Otetelişu până pe Dealul Răii, la Drapel. Fiind vorba despre un număr mare de arbori, evident că este nevoie şi de foarte mulţi oameni care să dea o mână de ajutor. De aceea, primarul Constantin Aleca şi vicele Aurel Radu au lansat o invitaţie către toţi cei care doresc să participe. „Toţi participanţii la această campanie vor primi din partea sponsorilor (Damila, Serco Pan, Rodian, Annabella şi Cimpra) câte un tricou şi o şapcă – pentru a arăta că suntem o echipă unită! Din păcate, nu putem oferi un număr mare de unelte, aşa că vă rugăm să luaţi câte un hârleţ cu dvs. (şi dacă nu este prea grea, şi o sticlă cu apă pentru a uda puieţii după ce îi plantaţi). Vino şi tu să îţi laşi o amprentă frumoasă pentru un viitor verde, plantează alături de noi ca de fiecare dată când mergi spre drapel să spui cu bucurie: Eu am plantat acel copac!”, au transmis organizatorii. Unul dintre primii oameni care şi-au confirmat participarea la acţiunea de la Bălceşti a fost subprefectul Victor Stănculescu. De altfel, de mai multă vreme, acesta este un apropiat şi un susţinător al comunităţii condusă de Constantin Aleca.