Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Camera Deputaţilor va aproba plafonarea preţurilor la utilităţi, dar şi alte facilităţi

Camera Deputaţilor va aproba zilele acestea măsurile propuse de Guvernul Cîţu şi aprobate deja de Senat pentru sprijinirea românilor în faţa exploziei preţurilor la gaze şi energie. Cristian Buican, secretarul acestui for legislativ, confirmă acest lucru prin intermediul unui comunicat de presă. „În această perioadă, cetăţenii sunt serios preocupaţi de pandemie şi de facturile la energie. Partidul Naţional Liberal răspunde, ca întotdeauna, aşteptărilor populaţiei, oferind soluţii la diversele provocări. Cu atât mai mult, atunci când se află la guvernare, PNL exercită cu responsabilitate administrarea ţării. În acest sens, guvernul condus de Florin Cîţu a luat câteva măsuri care răspund preocupărilor cetăţenilor. Astfel, luni, 18 octombrie 2021, senatorii PNL din comisiile care se ocupă de economie, industrie, servicii, muncă, familie şi protecţie socială au susţinut – prin legea de aprobare a OUG 118/2021 – optimizarea răspunsului la problema creşterii preţurilor la gaze şi energie. Soluţiile susţinute de liberali în comisiile de specialitate la Senat au fost: plafonarea preţurilor, compensarea unei părţi din factura la energie, amânarea la cerere a plăţii facturilor de către consumatorii vulnerabili pentru o perioadă de 6 luni, TVA redus, exceptarea de la plata certificatelor verzi şi a accizei pentru firme. Liberalii vor susţine în comisiile de specialitate de la Camera Deputaţilor aceleaşi măsuri – de optimizare a prevederilor OUG 118/2021, astfel încât Plenul fiecărei camere să adopte cât mai curând aceste măsuri. Susţinerea acestor măsuri de către liberali arată preocuparea noastră pentru soluţionarea concretă a problemelor cetăţenilor, responsabilitatea şi angajamentul nostru pentru a-i proteja pe aceştia, în dificilul context în care se găseşte astăzi nu numai România, ci întreaga lume”, a transmis deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button