Călimăneşti – 637 de ani de atestare documentară

La 20 mai 1388, marele voievod Mircea cel Bătrân a înscris pentru prima dată numele oraşului Călimăneşti în hrisoavele vremii, aşezând astfel piatra de temelie a unei istorii ce continuă şi astăzi. De 637 de ani, această staţiunea creşte şi înfloreşte pe malul Oltului, purtând cu mândrie amprenta istorică a celui care l-a făcut nemuritor.
„An de an, la 20 mai, ne întoarcem cu gândul la acest moment de referinţă istorică. Este un prilej de a păstra vie memoria începuturilor, de a sărbători drumul parcurs de-a lungul celor 637 de ani de istorie şi oamenii care îi păstrează spiritul şi valorile”, a spus primarul Florinel Constantinescu, cu câteva zile înaintea importantei sărbători. Edilul a mai spus că administraţia publică locală organizează cu această ocazie mai multe evenimente culturale şi sociale. Iată programul complet al sărbătorii:
Ora 9:00 – Casa de Cultură „Florin Zamfirescu”
• Şedinţa festivă a Consiliului local
• Acordarea post-mortem a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Călimăneşti doamnei Adina Cezar
• Festivitatea de premiere a copiilor cu merite deosebite
Ora 12:00 – Mănăstirea Cozia
• Te Deum
• Festivitatea de acordare a Diplomei de fidelitate familiilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie
Ora 14:00 – Lansare de carte
• „El a fost primul…214 vieţi şi destine”, autor Fenia Driva.