Duminică seara, toți ochii iubitorilor de handbal de la poalele Capelei au fost ațintiți spre micile ecrane, spre meciul de la Debrecen. SCM a disputat manșa retur cu formația maghiară, din turul 3 al EHF European League. Partida din Ungaria a început de la scorul de 33-31 pentru Vâlcea. Un avantaj fragil, dar dătător de încredere pentru elevele lui Rasmus Poulsen.
Suținută din tribună de un grup numeros și inimos de suporteri, SCM a practicat un joc bun în primul mitan. La 1-1, Hagman a ratat un 7 metri, însă nu a contat prea mult. Gazdele au condus cu 4-2, dar în minutul 9 SCM a restabilit echilibrul (4-4), prin Necula. În minutul 10, Vâlcea a trecut pentru prima dată la timonă, după reușita Natașei Ljepoja. Nu am reușit să ne desprindem. Magiarele au mai condus o dată, după un 7 metri, apoi, până spre final, ”roș-albastrele” au părut că dețin controlul. După minutul 20 și două mingi apărate de Foggea, SCM a avut în patru rânduri avantaj de trei goluri (7-10, 8-11, 10-13 și 11-14). Nu a menținut ritmul. La 14-15, Toublanc a pierdut mingea, a încercat să o recupereze, a faultat, a primit eliminare de 2 minute, iar gazdelor le-a fost acordat 7 metri. Ugolin a stabilit scorul pauzei, 15-15, unul de calificare pentru oaspete.
La reluare, DVSC Schaeffler s-a dus la două goluri în față, însă a fost un foc de paie, din fericire pentru noi. Wollik, pe extremă, Foggea, între buturi, au intrat pe turbo și au transformat Vâlcea în mare favorită și la câștigarea acestui joc. SCM s-a dus mult în față, până la cinci goluri. A avut 24-19, 25-20. Jucătoarele și-au arătat adevărata valoare individuală și de grup. Având în vedere desfășurarea jocului, părea că finalul va fi lipsit de orice emoție. Nu a fost așa.
”Municipalele” au lăsat pentru câteva momente garda jos și diferența s-a evaporat rapid. În minutul 58, după o aeriană, maghiarele au egalat (scor 28-28). A fost, însă, ultimul lor gol în acest sezon în cupele europene. Finalul a fost al Vâlcii. Wollik, cea mai bună handbalistă din tabăra noastă în partea secundă, Ljepoja și Elghaoui au făcut ca tabela să indice, la final, 31-28 pentru SCM, care a declanșat fiesta chiar pe teren. Duelul dintre SCM și Debrecen, respectiv România – Ungaria s-a terminat la scorul de 2-0 pentru ale noastre.
Vâlcea și-a îndeplinit obiectivul: este calificată în grupele EHF European League, după ce a trecut de două tururi preliminare. La ce perioadă bună au avut în ultimele jocuri, după despărțirea de Bent Dahl, păcat că se întrerup competițiile inter-cluburi.
Echipa de handbal de la poalele Capelei va reveni pe teren după Campionatul European, pe 23 decembrie, atunci când în Sala Traian vine CSM București. Parcursul european al Vâlcii va continua din ianuarie 2025, cu meciurile din grupele EHF European League. Felicitări, fetelor!
Pentru SCM Rm. Vâlcea au marcat la Debrecen: Wollik (7), De Jong (5), Toublanc (5), Zschocke (4), Ljepoja (4), Maidhof (3), Necula (2), Elghaoui (1).
Alături de SCM, au mai obținut calificarea în grupele EHF European League: Paris 92, Super Amara Bera Bera, HSG Blomberg-Lippe, Thuringer HC, Borussia Dortmund, Bourgogne Dijon Handball, ATTICGO Elche, Larvik, Sola HK, Zaglebie Lubin. Au avut dinainte biletul în buzunar pentru grupe: Dunărea Brăila, HSG Bensheim/Auerbach, Ikast și Motherson.