CA DE OBICEI

OPINIA SPECTATORULUI

Din nou, mi-e dat să amintesc despre modul în care se alcătuiesc, în general, rubricile de ştiri sportive de la televiziuni. Sincer să fiu, ca amator de sport, încerc să cuprind, zilnic, cât mai mult din spectrul activităţii de profil, pentru că îmi place să fiu aproape de fenomen. Ceea ce se întâmplă, însă, în mass media românească, tinde să confirme că pe măsură ce timpul trece, anormalul devine normal.
Aş fi vrut, de exemplu, să se vorbească o săptămână, zi de zi, despre un gest admirabil al naţionalei de fotbal a Franţei, de acum doi ani. Am aflat abia acum, din întâmplare, că în frunte cu selecţionerul Raymond Domenech, toţi componenţii lotului au returnat, sub formă de donaţii, prima de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din Africa de Sud! De ce? Pentru că n-au fost în stare să facă o imagine bună fotbalului francez prin comportarea lor!!!
Aş fi vrut să se vorbească o săptămână despre performanţa deosebită a unui baschetbalist român. În condiţiile în care despre vedetele de sub panou de peste Ocean se tratează aspecte legate de violuri, despărţiri bănoase sau pur şi simplu de automobile şi case achiziţionate, realizarea de excepţie, din decembrie, a lui Silviu Lupusavei, fost component al echipei vâlcene de divizie naţională şi actualmente sub comanda lui Cristian Achim, la Oradea, nu a fost nici măcar amintită, darămite să fie realizat un scurt reportaj sau să fie scris ceva pe prima pagină a cotidienelor de sport. De ce cred că trebuia sa se întâmple acest lucru? Pentru că este o realizare excepţională să marchezi, în 18 minute de joc, de şapte ori de dincolo de linia de trei puncte, din nouă încercări! Nu mai socotim că ultima dintre aruncări, dintre cele două ratate, a fost „grăbită”, pentru că expira timpul de joc. Deci, un procentaj de reuşită de aproape 80 %! Pentru cunoscători, se ştie că un procentaj de 50 % la asemenea execuţii este deja lăudabil. Sunt sigur că dacă asta se întâmpla pe parchetul unei săli americane de baschet se făcea o ştire de senzaţie.
Prin urmare, nu avem decât să înghiţim, pe nemestecate, relatări despre câte sarmale a îngurgitat nu ştiu care sportiv, despre un personaj important din fotbal care a fost colindat de satanişti (!) sau despre „celebrul” Meme Stoica. Acesta a avut tupeul de a-l numi pe marele (sau probabil „cel mai mare) fotbalist Pele un… „maimuţoi bătrân”!!!
Cel mai rău este că tinerii care urmăresc fenomenul sportiv vor ajunge să creadă că aceste lucruri sunt normale şi vor încerca să se alinieze tendinţei.
Ne ajută cineva să ne revenim?

• Iulian VERNESCU