Politica

Bulacu nu se simte protejat de prefect, pentru a ascunde ilegalităţi sau incompatibilităţi

Vicepreşedintele PD-L al Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, susţine că acuzaţiile care i-au fost aduse în ultima perioadă, cum că ar fi protejat de prefect pentru a ascunde unele ilegalităţi sau incompatibilităţi, nu au nici o bază reală.
Ba mai mult, Constantin Pârvu, social democratul care i-a atras atenţia acestuia că are „grave probleme” cu respectarea Legea 215, este acum criticat de vicele pedelist. Reprezentantul PD-L spune că Pârvu s-a referit la problema cu care s-a confruntat anul trecut, şi anume starea de incompatibilitate în care s-a aflat. Romulus Bulacu a fost acuzat atunci că firma la care este acţionar, SC Minet SA, a făcut afaceri cu instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean, cu Regia  Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) şi CET. „Cu siguranţă a făcut referire la acest aspect, care deja a fost lămurit. Dar nu are cu ce altceva să mă lovească şi, din acest motiv, aduce în discuţie presupusa stare de incompatibilitate. Dacă îmi aduc eu bine aminte, atunci când toată lumea mă acuza de incompatibilitate, Constantin Pârvu m-a susţinut, iar acum brusc am probleme cu legea”, a explicat Bulacu.

Victor Dobriţoiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button