Politica

Buican: toţi directorii de la CET Govora sunt ilegal în funcţii, iar CJV a şantajat primari PNL!

În conferinţa de presă susţinută vineri, alături de senatorul Romulus Bulacu şi de notarul public Claudia Banu – liderul PNL Rm. Vâlcea, deputatul Cristian Buican a lansat acuzaţii extrem de grave la adresa reprezentanților Consiliului Judeţean şi ai organizaţiei PSD. Printre altele, parlamentarul a afirmat că actuala conducere a CJV, dar şi şefii altor instituţii publice din județ ar fi şantajat anumiți primari PNL pentru a nu-i face campanie electorală lui Klaus Iohannis, iar câţiva dintre ei ar fi căzut în capcană. Buican a mai spus că multe dintre problemele judeţului, inclusiv riscul intrării CET Govora în faliment, cum i-a semnalat o jurnalistă, ar fi cauzate de Constantin Rădulescu. Liderul PNL Vâlcea a spus cu subiect şi predicat că preşedintele CJV, prin metode ilegale, ar fi schimbat din funcții oamenii competenți și ar fi impus aproape toate deciziile care au dus în cap CET Govora. Rugat să argumenteze, cu nume și exemple concrete, parlamentarul a afirmat că toţi cei care se află la ora actuală în funcţii de conducere în această companie ar fi fost promovaţi pe ușa din dos, cu ajutorul PSD. Buican a adăugat însă că, după prezidențiale, PNL va face dreptate și curățenie. Liberalul se așteaptă la o victorie covârșitoare în turul 2 și le-a mulțumit vâlcenilor pentru susținere.
(va urma)

Articole Similare

Back to top button