Buican s-a oferit să-i cumpere lanţuri lui Cîlea

cilea in lanturiRugat de ziariştii vâlceni să explice de ce a lipsit de la întâlnirea organizată recent de preşedintele Ion Cîlea, la Consiliul Judeţean, cu liderii sindicatelor de la Oltchim, administratorii companiei şi parlamentarii vâlceni, deputatul Cristian Buican a lăsat să se înţeleagă că lui nu-i place teatrul ori să-i amăgească pe oameni. „În legătură cu aceste întâlniri, eu cred că unii lideri politici fac teatru şi spectacol în faţa presei şi a alegătorilor. Domnul preşedinte Cîlea, în ultimii 2-3 ani, a organizat foarte multe întâlniri de acest tip. În cadrul acestor întâlniri, s-a arătat foarte îngrijorat de soarta Oltchim-ului, a angajaţilor de pe platformă. Când era în Opoziţie, a ameninţat că, dacă premierul nu va rezolva problemele de la combinat, se va duce la Palatul Victoria cu lanţuri în geantă şi se va lega de porţile acestei instituţii”, a comentat liderul PNL Vâlcea. În opinia sa, Ion Cîlea continuă acest spectacol. „Da, astăzi, spectacolul continuă, deşi la Oltchim nu s-a rezolvat nimic. Dacă promite domnul preşedinte că rezolvă această problemă, eu îl rog să o rezolve. Are această posibilitate, având în vedere că, de data asta, primul ministru al României nu mai este PD-L, ci chiar coleg de-al său, de la PSD. Dacă nu are bani pentru lanţuri, pot să-l sponsorizez din salariul de deputat”, s-a oferit deputatul Cristian Buican. Reprezentantul PNL a adăugat că nici întâlnirea de săptămâna trecută de la Ministerul Economiei nu a fost eficientă. „Astfel de întâlniri nu sunt eficiente. Nu a fost o întâlnire tehnică, la care să participe şi un for decizional (aluzie la Victor Ponta, şeful Guvernului). A fost o întâlnire la care au participat sindicalişti de la Oltchim şi Arpechim, administratorii combinatului, parlamentari, preşedinţii din cele două judeţe şi, evident, ministrul Andrei Gerea. A fost o întâlnire în care cei prezenţi şi-au exprimat disponibilitatea de a ajuta la salvarea Oltchim-ului. Fiecare a venit cu o observaţie şi cu o soluţie proprie, însă nu s-a luat nicio decizie. După părerea mea, astfel de întâlniri nu au nicio eficienţă. Dacă eu mint, vă rog să mă contraziceţi cu argumente”, a mai spus Buican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button