Politica

Buican aşteaptă ca Gutău şi Cîlea să rupă „prietenia”

buican francu pistol1• Noul lider al PNL Vâlcea este deschis oricărei colaborări pentru formarea unei noi majorităţi în Consiliul Judeţean

La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul PNL Vâlcea a avut loc prima conferinţă de presă după conferinţa judeţeană de alegeri din data de 27 septembrie, ocazie cu care Cristian Buican a devenit noul preşedinte al filialei. La întâlnirea cu jurnaliştii au participat fostul preşedinte, senatorul Emilian Frâncu, noul lider judeţean, deputatul Cristian Buican şi purtătorul de cuvânt al filialei, şeful organizaţiei municipale Rm. Vâlcea, Bogdan Pistol.

Practic, a avut loc o predare simbolică a ştafetei între vechiul şi noul preşedinte, cei trei participanţi dorind să transmită în permanenţă un semnal de unitate. Deşi vizibil marcat, Frâncu a ţinut să-i asigure pe toţi că va lupta în campania electorală cu aceeaşi dăruire ca înainte.

Buican, deschis negocierilor pentru o nouă alianţă în CJ

Noul preşedinte al PNL Vâlcea crede că cel mai mult de câştigat din conferinţa de alegeri nu a avut echipa sa, ci liberalismul. Cristian Buican a salutat modul elegant în care au decurs campania internă, dar şi procesul de vot. Înainte de a face câteva consideraţii asupra obiectivelor pe termen scurt şi mediu ale filialei vâlcene, acesta a ţinut să facă publice numele noilor vicepreşedinţi ai Biroului Permanent Teritorial, aleşi în şedinţa de joi seara: Ilie Fârtat, Nicolae Vălimăreanu, Dan Săraru, Gheorghe Folea, Daniel Niţu, Mircea Poenaru, Aristotel Ungureanu şi Adrian Toader. În perioada următoare, ar mai putea fi desemnat un preşedinte în persoana lui Ion Nicolae, care se va ocupa de colegiul Râmnicu Vâlcea-Sud. Mai trebuie spus că o parte din vicepreşedinţii aleşi iniţial au preferat să se retragă, pentru a face loc altora. În şedinţa de joi a fost ales şi secretarul coordonator, în persoana lui Ion Bâzâc şi au fost desemnaţi doi secretari coordonatori adjuncţi – Victor Popescu şi Eftimie Ghermac. Nu în ultimul rând, a fost desemnat purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene, Bogdan Pistol. De asemenea, ca o noutate, au fost constituite echipele de coordonare a campaniei electorale în teritoriu, conduse de vicepreşedinţii organizaţiei.
La capitolul „obiective pe termen scurt”, Buican a amintit campania electorală pentru prezidenţiale şi crearea unei alianţe la Consiliul Judeţean din care să facă parte şi PNL. „Eu cred că neînţelegerile între PD-L şi PSD vor duce la spulberarea alianţei între cele două partide şi la nivel judeţean. Sunt adeptul ideii că numai grupul liberal poate aduce un echilibru în CJ, poate propune proiecte astfel încât să înceteze cearta pe fonduri şi zone de influenţă între PSD şi PD-L. Această ceartă durează încă de la constituirea alianţei la nivel judeţean, nu a adus nimic bun judeţului şi iată că pe platforma chimică şi în tot judeţul avem probleme iar la CJ nu s-a făcut nimic concret. Nu excludem de la dialog niciun partener, numai că trebuie să fie respectate nişte principii foarte clare de alianţă, nu pe baza intereselor personale şi de grup, ci pentru interesul general. Deocamdată nu am purtat negocieri cu niciunul dintre preşedinţii PD-L şi PSD la nivel judeţean. Este evident că PNL va trebui să aibă o persoană în conducerea CJ. Oricare dintre consilierii noştri judeţeni poate face faţă atribuţiilor pe care le implică funcţia de vicepreşedinte al CJ”, a spus Cristian Buican. Acesta este de părere că alianţa PNL-PD-L din cadrul CJ care a funcţionat până în 2008, a fost benefică pentru judeţ, concretizându-se în proiecte mari de infrastructură. Cât despre obiectivele pe termen mediu, printre acestea se numără obţinerea în 2012 a funcţiei de preşedinte al CJ, a cel puţin 35 de primării, a unui senator şi a doi deputaţi. Buican s-a arătat convins că primarii liberali nu vor pactiza cu adversarii politici. Dacă totuşi vor apărea astfel de cazuri, vor fi luate măsuri drastice. „Primarii noştri vor lupta din toate puterile pentru a obţine victoria în alegerile prezidenţiale. Dacă vreunul nu va respecta acest lucru, voi aplica prevederile statutului. Oricum, noi ne dorim să obţinem cu cel puţin 7% peste scorul naţional al partidului”, a spus noul şef al PNL Vâlcea. Cât despre candidatura lui Frâncu la preşedinţia CJ în 2012, noul lider al PNL Vâlcea a preferat un răspuns „temporar”: „Astăzi, opţiunea noastră este domnul Frâncu””, a spus Buican. La rândul său, Frâncu a afirmat că doreşte în continuare să candideze, preferând însă să dea un răspuns ferm după 15 ianuarie 2010, după ce se va cunoaşte rezultatul alegerilor prezidenţiale. Acesta a mai spus că nici nu se poate pune problema să plece din partid, împreună cu alţi colegi care l-au susţinut. Frâncu a mai spus că se simte uşurat de presiunea pe care ar fi pus-o asupra sa campania. „Am un mesaj pentru cei care ţin la mine: să se implice şi mai mult în lupta prezidenţială. La liberali, competiţia e competiţie şi orice asperitate trebuie să dispară. Eu nu sunt Bebe Ungureanu sau Câmpanu de la Botoşani care, dacă li s-a luat jucăria, pleacă”, a spus fostul şef al PNL Vâlcea. Acesta a dorit să nege că i s-ar fi făcut rău după aflarea rezultatului votului din 27 septembrie. 

Pistol: Băsescu vrea să controleze votul

Purtătorul de cuvânt al PNL Vâlcea, Bogdan Pistol este de părere că ruptura dintre PD-L şi PSD este doar un joc politic al lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană. „Cei doi au înţeles că nu vor putea obţine voturi necontrolate, au renunţat definitiv la acestea şi încearcă, în special actualul şef al statului, prin intermediul ministerelor să folosească diverse pârghii pentru a controla votul. Se încearcă prin diverse mijloace mituirea electoratului şi, din păcate, sunt şi oameni care pot fi cumpăraţi. Din fericire, sunt foarte mulţi români care nu au acest defect. Cât despre Mircea Geoană, care a pierdut controlul MAI şi al prefecturilor, acesta nu mai are nici cea mai mică şansă de a intra în turul II. Prevăd un tur II între Traian Băsescu şi Crin Antonescu”, a declarat Bogdan Pistol.
La rândul său, Emilian Frâncu a condamnat maniera în care PD-L a decis să facă schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din ţară, considerând că formaţiunea condusă de Emil Boc batjocoreşte principiul depolitizării înalţilor funcţionari publici.

Frâncu a oprit excavatorul subversiv

După eşecul de la conferinţa de alegeri, Emilian Frâncu a reuşit totuşi să înregistreze şi un mic succes. Deranjat de câteva utilaje care lucrau în faţa sălii în care se desfăşura conferinţa de presă, Frâncu şi-a întrerupt la un moment dat discursul pentru a discuta cu muncitorii. După câteva zeci de secunde, extrem de mândru de curajul de care a dat dovadă, Frâncu s-a întors victorios în sală. „Gata, le-am cerut să-mi arate autorizaţia de construire. Ceea ce nu a reuşit presa, cred că un senator al României va reuşi. I-am spus să oprească, să ia o pauză un sfert de oră”, ne-a informat un pic mai remontat Frâncu. 
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button