Social

Buican acuză PSD că ia măsuri împotriva firmelor din România

Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, nu este de acord cu ideea PSD de a obliga firmele să plătească impozit ca pentru normă întreagă în cazul angajaţilor cu timp parţial. Din punctul său de vedere, orice persoană care doreşte să lucreze 2 sau 4 ore pe zi trebuie să aibă acest drept şi este firesc să se plătească impozit în funcţie de timpul petrecut la job, nu de ceea ce li se năzare unor politicieni. „PSD a argumntat că cei cu part-time nu sunt corecţi şi de aceea a venit cu această măsură. Noi, liberalii, suntem de altă părere şi considerăm că, dacă ar fi aşa, ar fi de datoria instituţiilor abilitate să-i depisteze pe cei care încalcă legea. PNL consideră că românii care doresc să lucreze două ore trebuie să aibă posibilitatea să lucreze doar două ore, iar impozitul să fie pentru acele două ore, nu pentru opt. Din păcate, PSD are o reprezentare mai mare în Parlament, face parte şi din Guvern şi reuşeşte să-şi impună punctele de vedere, aşa cum a reuşit şi cu această măsură, care loveşte în mediul de afaceri din România. Din nefericire, prin astfel de măsuri, nu se adună mai mulţi bani la bugetul de stat, ci cei care doreau să lucreze două ore nu vor mai declara nimic şi vor munci la negru. Evaziunea va creşte, statul va pierde… toată lumea pierde! Drama şi mai mare este că nu este singura măsură luată de PSD împotriva firmelor private”, a declarat deputatul Cristian Buican. În replică, câteva zile mai târziu, pe un post local de televiziune, fostul deputat PSD Vasile Cocoş a afirmat că măsura şi-ar fi dovedit deja eficienţa, deoarece numărul cărţilor de muncă înregistrate la ITM a crescut foarte mult.

Articole Similare

Back to top button