BOMBĂ în fotbalul din Liga a II-a! Play-off-ul s-ar putea modifica pe ultima sută de metri
Zilele trecute, a circulat un zvon printre oamenii de fotbal din Liga a II-a, conform căruia FRF ar intenţiona să modifice în această iarnă sistemul de promovare în prima divizie. Aşa cum ştiţi, din fiecare serie a ligii secunde, vor promova primele două clasate la sfârşitul play-off-ului. Interesant este că, în play-off, primele şase clasate vor intra doar cu punctele acumulate între ele în timpul sezonului regulat, adică în turul şi returul celor 22 de jocuri oficiale. Există mai multe voci care susţin că acest sistem ar putea fi schimbat în iarnă, în sensul că, în play-off, nu se va ţine cont de regula de până acum, ci se va intra cu toate punctele acumulate în clasamentul general. Dacă ar fi se întâmple asta, atunci CSM Rm. Vâlcea ar avea câştig de cauză sau, cel puţin, nu ar mai fi atât de dezavantajată. De ce spunem asta? În clasamentul general, CSM se situează pe a doua treaptă a podiumului, în timp ce, în cel al play-off-ul, ocupă doar locul 6, fiind destul de departe de lidera acestei ierarhii, FCM Tg. Mureş. (L.C.)
asta ca sa promoveze echipa lu sandu si a primariei din craiova
Vise frumoase,,,,,,,,prostiii……..