Bogdan Vătăjelu şi Octavian Vasile, mai buni decât Ionuţ Stoica şi Bogdan Geantă
• în clasamentul play-off-ului
Etapa trecută, CS Metalul Reşiţa, echipă la care evoluează foştii jucători de la CSM Rm. Vâlcea, din sezonul trecut, s-a impus cu scorul de 1-0 în partida de pe teren propriu, cu FC „U” Craiova. În clasamentul play-off-ului, vâlcenii Bogdan Vătăjelu şi Octavian Vasile au şapte puncte, cu trei mai multe decât Ionuţ Stoica şi Bogdan Geantă. Sâmbăta aceasta, va avea loc ultima etapă din cadrul turului Ligii a II-a. Până la sfârşitul anului însă, FRF a mai programat încă runde din retur, deoarece, în primăvară, va începe bătălia finală, între primele şase clasate la sfârşitul sezonului regulat, care vor lupta pentru accederea în Liga I. (L.C.)