Bogdan Grătar (Stejarul Vlădeşti) a distrus-o pe AS Mihăeşti, căreia i-a dat două mondo-goluri (5-1)
Week-end-ul trecut, Stejarul Vlădeşti s-a impus cu scorul de 5-1 în meciul de pe teren propriu, disputat cu AS Mihăeşti. Echipa antrenată de Iulică Dincă a marcat două mondo-goluri prin Bogdan Grătar (dintre care, unul la vinclu, de la aproximativ 30 de metri), Ionuţ Aldescu – tot o dublă şi Valentin Neacşu. „Sincer, eu sunt mulţumit de rezultat, dar nu şi de joc. Echipa are potenţial mult mai are. Avem însă nevoie de timp, pentru a juca aşa cum ne dorim. Pe mine mă bucură că am 90 % prezenţă la antrenamente. Marţi, am avut 18 jucători, iar joi – 22 de jucători la pregătire. În ceea ce priveşte meciul cu AS Mihăeşti, mi-au venit 25-26 de jucători. Cei care nu au apucat să joace nu trebuie să fie supăraţi. Vor avea suficient timp la dispoziţie. E important să fie serioşi şi să dea totul la antrenamente. Acolo, se decide lotul pentru oficiale. Aş dori să le mulţumesc, cu acest prilej, domnului primar din Vlădeşti, Adrian Cosac, care a fost prezent la meci, dar şi lui Marius Voican, sponsorul nostru, mereu aproape de jucători şi echipă”, a precizat antrenorul Iulică Dincă. (L.C.)