Liga II

Bogdan Eftimie, antrenat la Viitorul Pandurii Tg. Jiu de un fost oficial al clubului din Zăvoi

Transferul de la Dăeşti la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, în Liga a II-a, s-a dovedit de bun augur pentru portarul vâlcean Bogdan Eftimie (18 ani), care a demonstrat, prin prestaţiile sale, că merită să fie pe teren la acest nivel. Mai mult decât atât, a atras şi atenţia antrenorilor federali, care l-au convocat la Naţionala Under 20. La Tg. Jiu, Eftimie nu-l mai are ca antrenor pe Eugen Trică, care a acceptat oferta celor de la FC Universitatea Craiova 1948, de a reveni pe banca echipei din Liga I. Cel care ia deciziile în privinţa sa şi a întregului lot este acum Alexandru Ciobanu, un fost oficial al clubului CSM Rm. Vâlcea. Gălăţeanul Alexandru Ciobanu a fost preparator fizic, apoi antrenor la juniorii republicani din Zăvoi şi secund la echipa mare. Deţine licenţa UEFA A din 2012. Ca antrenor a mai avut o experienţă în afara ţării, la Al Orouba, în Oman, dar şi la Oţelul Galaţi, SCM Gloria Buzău. Din aprilie se află în staff-ul tehnic al echipei Viitorul Pandurii Tg. Jiu. A îndeplinit funcţia de antrenor secund. A colaborat atât cu Cristian Lupuţ, cât şi cu Eugen Trică. Alex Ciobanu debutează ca antrenpr principal la Viitorul Tg. Jiu sâmbătă, 20 noiembrie, la Călăraşi. În ultimele două etape programate pentru acest an, gorjenii vor mai juca împotriva celor de la Dunărea Brăila şi Unirea Slobozia. Viitorul Pandurii ocupă locul 14 în Liga a II-a, cu 14 puncte în 13 etape.

Articole Similare

Back to top button