Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

”Bera Bera e echipa mea favorită din Spania. Returul trebuie să-l tratăm ca şi când ar fi primul nostru meci”

Kristina Liscevic a marcat de şase ori în poarta echipei spaniole, în meciul tur. Nu a fost mulţumită pe deplin de evoluţia sa, în special de cea din primele minute. Înaintea returului, Kiki a vorbit despre ce s-a întâmplat în jocul de sâmbătă cu Bera Bera şi ce aşteptări are de la retur.


”A fost un joc foarte dificil cu Berba Bera, cred că din cauza faptului că nu suntem obişnuite cu o astfel de apărare, precum cea pe care am întâlnit-o. Ne-a fost greu la început să ne adaptăm. Dar am găsit ce funcţionează şi ce nu şi am reparat aceste aspecte până la urmă. În primele minute, chiar eram înnebunite de jocul nostru, de greşelile pe care le făceam. În astfel de momente nu te gândeşti decât la handbal, încerci să vezi ce trebuie să faci şi cum să faci pentru a repara greşelile. Personal, am avut un început slab de meci, nu a fost ce mi-am dorit. Dar trebuie să mergi mai departe, să acţionezi pentru a corecta ce nu a mers cum ţi-ai dorit. Toată echipa s-a bătut, în special în faza de apărare. Când echipa merge bine în apărare, simt că în atac prindem aripi, avem libertate. Ne-am dat seama în repriza a doua ce trebuie corectat. Trebuie să mulţumesc întregii echipe. E clar că am avut învăţat din acest meci. Din fiecare ai de învăţat, nu contează dacă e uşor sau greu. Încercăm să luăm ce e mai bun şi să dăm ce e mai bun. În fiecare partidă, chiar dacă câştigi mult sau puţin, tot timpul înveţi ceva. Trebuie să spun că Bera Bera este echipa mea favorită din Spania. Am fost impresionată de felul în care au început meciul, modul în care s-au luptat. Sunt jucătoare tinere, dar foarte inteligente. A fost o provocare să jucăm împotriva lor. Returul trebuie să-l tratăm ca şi cum ar fi primul nostru meci, să jucăm ca şi când scorul ar fi 0-0. În handbal, diferenţa de goluri nu e relevantă. După cum aţi văzut şi la Vâlcea, prima repriză şi a doua au fost total diferite şi cu siguanţă aşa va fi şi pe terenul lor. Joacă acasă şi se vor simţi mai bine pe teren decât la Rm. Vâlcea, deci va fi un meci foarte-foarte greu. Vom încerca să corectăm greşelile, să nu repetăm ceea ce nu am făcut bine în precedenta partidă. Faptul că vor juca cu sala plină ne va motiva şi mai mult. Ne bucurăm de acest lucru, pentru că în România e interzis accesul suporterilor. Vom fi fericite să simţim atmosfera în arenă”.
”Sincer, chiar îmi place felul în care ne încurajează suporterii, când pot să fie alături de noi. Îi simţim şi când nu sunt aici, pentru că sunt foate activi pe reţelele de socializare, ne susţin şi le sunt recunoscătoare pentru acest lucru. Le promit că o să dăm pe teren tot ce avem mai bun. Cât de mult vom putea, vom vedea. Dar să fie siguri că încercăm la fiecare meci să dăm 100%”, a mai adăugat Kiki Liscevic.

Articole Similare

Back to top button