Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Bătaia de joc continuă! 10 consilieri personali la CJV, sute de mii de euro cheltuite inutil!

Săptămâna aceasta, au fost discuţii aprinse în Consiliul Judeţean Vâlcea. Pe de-o parte, conducerea PSD a instituţiei se plânge că nu are bani suficienţi, iar pe de altă parte liberalii îi reproşează preşedintelui Costi Rădulescu îşi bate joc şi de aceia „puţini” de care dispune.

Prin vocea lui Dragoş Sitaru, dar şi a altor consilieri judeţeni, PNL s-a opus propunerii PSD de mărire a armatei de consilieri personali din instituţie, unii dintre aceştia având salarii şi de două mii de euro. „Preşedintele Constantin Rădulescu a propus ca, pe lângă cele 6 funcţii de consilieri personali – aprobate deja pentru cabinetul său, să se mai înfiinţeze încă 4, pentru cei doi vicepreşedinţi social-democraţi. Noi, liberalii, ne-am opus, dar PSD şi-a dus planul până la capăt. În opinia mea, cel mai corect era ca şeful CJV să renunţe la doi din cei 6 consilieri ai săi, în favoarea vicepreşedinţilor. Nu vă mai spun că se aude că sunt consilieri personali care au şi 8000 de lei salariu”, a explicat liberalul, convins că „decât mulţi şi degeaba, mai puţini şi buni”. După cum spuneam şi cu alte ocazii, din 2016 până în prezent, s-au cheltuit sute de mii de euro cu consilierii personali de la Consiliul Judeţean, iar eficienţa cheltuirii banilor a fost ZERO!

Articole Similare

Back to top button