Liga II

Başno l-a făcut praf pe Gutău: „Ce se va întâmpla cu cei 300 de copii din Zăvoi? Le distrugeţi viitorul”

Marian Başno, fost antrenor la Chimia Rm. Vâlcea, nu a rămas indiferent la decizia Primăriei Râmnicului de a pune lacăt pe stadionul din Zăvoi. Pe pagina sa de Facebook, el a criticat dur autorităţile locale, în speţă, pe primarul Mircia Gutău, pentru că nu este interesat să găsească soluţiile optime, astfel încât cei peste 300 de copii care se antrenau pe Stadionul Municipal să nu fie lăsaţi pe drumuri.

„Aş dori să adresez următoarele întrebări:  Ce se întâmpla cu juniorii în numar de 300 ai clubului CSM? Unde se vor mai antrena? Unde îşi vor juca meciurile? Primăria nu trebuie să uite că părinţii, bunicii, rudele celor mici sunt cetăţeni ai acestui oraş, plătesc taxe, votează şi au dreptul pentru a li se asigura un viitor mai bun copiilor. Când primăria a creat acest club nu a fost nici o problemă să îl susţină singură, acum de ce nu se mai poate? Cât investea Primăria pentru FOTBAL şi cât pentru HANDBAL? De ce această mare diferenţă, mai ales că handbalul nu are centru de junioare? În planul primăriei, cei care care iubesc fotbalul (şi sunt foarte mulţi) cât timp vor fi lipsiţi de fotbalul divizionar prin această hotărâre? Aşteptăm răspunsuri, domnule primar, pentru că suntem cetăţenii acestui oraş şi avem dreptul de a spera la un viitor mai bun pentru copiii şi nepoţii noştri”, a precizat Marian Başno. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. Raspunsul e simplu! Nu merita sa investesti in mediocritate! Performanta aduce imagine, promoveaza orasul, aduce sustinatori si nu in ultimul rand, sponsori.
    De ce nu CSM? Ce rezultate au avut? Cati spectatori au umplut stadionul? Care este raportul investitii/rezultate? Poate ne lamureste dl Basno.

Lasă un răspuns

Back to top button