Administratie

Bărzăgeanu face dispensare moderne şi pentru locuitorii din Buleta şi Gurişoara

Luna trecută, primarul Constantin Bărzăgeanu a cumpărat de la o companie locală bine cotată, Nurvil Wood, mobilierul necesar pentru dispensarul de la Buleta. Ulterior, a angajat o firmă specializată (Burgaz) pentru proiectarea punctului termic ce va funcţiona aici, ceea ce înseamnă că, foarte curând, va urma autorizarea unităţii sanitare. Edilul PNL vrea ca, în cel mai scurt timp, şi locuitorii din Gurişoara să beneficieze de un dispensar medical modern, astfel că s-a apucat deja de elaborarea Studiului de fezabilitate împreună cu Artopic Workshop, de la Ploieşti. Şeful Executivului de la Mihăeşti este preocupat pe final de an şi de lansarea în cele mai bune condiţii a proiectelor aprobate recent de MDLPA: modernizarea drumuilor de interes local, pentru care a obţinut 13,34 milioane de lei şi „Amenajarea trotuarelor şi a pistei de biciclete pe DN 64, în zona Stupărei”, obiectiv care are alocat un buget de 4,79 mil. lei. Luna trecută, a ajuns la un consens cu CAPED Consult SRL Rm. Vâlcea, care va asigura consultanţa pentru achiziţiile publice ce vor fi făcute pentru primul proiect prin PNI Anghel Saligny. O altă preocupare a primarului Bărzăgeanu, în ultimele săptămâni, a fost legată de modernizarea căminului cultural de la Măgura, iar primul pas – consultanţa energetică va fi parcurs împreună cu Cubotech SRL Rm. Vâlcea. În paralel, la Mihăeşti, se lucrează şi la SF-ul şi D.A.L.I. pentru modernizarea străzilor din satul Buleta, o altă investiţie foarte aşteptată de comunitatea locală.

Articole Similare

Back to top button