Ancheta

Bărbat din Rm. Vâlcea, reţinut pentru trafic de persoane

Polițiștii de combatere a criminalității organizare din Vâlcea, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, au efectuat 2 percheziții domiciliare, la locuințele unui bărbat bănuit de trafic de persoane.


Informare de presă – La data de 24 februarie a.c., în urma investigațiilor efectuate și a informațiilor obținute, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, au efectuat două percheziții domiciliare, în județ, la locuințele unui bărbat de 61 de ani, din Râmnicu Vâlcea, bănuit de trafic de persoane.

În fapt, începând cu anul 2021, bărbatul în cauză, prin abuz de autoritate și constrângere, ar fi obligat o femeie de 36 de ani din Călimănești să se prostitueze, scopul fiind obținerea unor sume de bani, pe care acesta și le-ar fi însușit. De la locațiile vizate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea confiscării, 10.200 de euro, 2.700 de lei și 5 telefoane mobile. De asemenea, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, bărbatul fiind condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor. În urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 61 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane. Vineri, bărbatul de 61 de ani a fost prezentat instanței de judecată, iar față de acesta a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R. și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button