Liga III

”Băieţii noştri au întâlnit nişte «măcelari». Am văzut pozele, cum arată picioarele lor. Să nu se aştepte cei de la Şimian că vor avea un retur uşor”

Primarul comunei Costeşti, Toma Peştereanu, nu a făcut deplasarea la Turnu Severin, pentru meciul pe care Minerul l-a disputat în compania celor de la Viitorul Şimian, dar a auzit ce s-a întâmplat şi a văzut dovezi clare ale jocului dur practicat de adversari. De la genunchi în jos, picioarele multor jucători arată ca după război. Peştereanu, şi el fost fotbalist, speră ca Ţeţe Vlădoi, Vladu, Nicolaescu, Mazilu şi toţi ceilalţi să se recupereze până duminică, la retur, şi să-i taxeze pe jucătorii formaţiei din Mehedinţi printr-un rezultat bun, care să-i menţină în Liga a III-a.

”Dacă mai aveam eu 18-20 de ani şi eram pe teren nu cred că îşi mai permiteau cei de la Şimian să joace aşa de dur. Ăla a fost fotbal!? E inadmisibil ca picioarele unor jucători să arate aşa cum am văzut eu după un meci de fotbal. Te mai loveşti, se mai întâmplă, dar nu în halul acela! Nu ştiu dacă vor putea juca duminică. Băieţii noştri au întâlnit nişte «măcelari». Au jucat foarte agresiv cei din Mehedinţi. Acum, important e să facem un meci frumos duminică. Să nu se aştepte băieţii aceia, de la Şimian, că vor avea un meci uşor cu noi. Am văzut că declarau că au în faţă un adversar accesibil. Vom fi foarte pregătiţi pentru ei. Vom încerca să fim foarte atenţi şi îi vom primi aşa cum trebuie. Bineînţeles, în limita regulamentului, nu cum au procedat ei. Sper să fie apţi băieţii noştri, să joace aşa cum ştiu, pentru că au valoare şi au făcut meciuri frumoase”, a spus Toni Peştereanu, primarul din Costeşti.

Articole Similare

Back to top button