Liga IV

Băbenarii, a treia victorie din acest sezon, cu copii și de 14 ani în teren. Bălașa a marcat direct din corner. Portarul a venit de la Hagi

AFC Băbeni a obținut sâmbătă, 30 noiembrie, a treia victorie din acest sezon în eșalonul de elită județean. S-a impus cu scorul de 4-1, pe teren propriu, împotriva celor de la Viitorul Voicești. Medie de vârstă a gazdelor a fost de 17 ani. Printre titulari s-au aflat și copii de 14 ani. Doi dintre ei, portarul David Angheloiu (care are un fizic impresionat, în înălțime de 1,90 metri) și fundațul Cătălin Tița sunt promovați de la grupa de 2010 a lui Marian Deaconescu. În continuare li se vor acorda șanse și altor tineri talentați din cadrul Centrului de Copii și Juniori pentru a evolua, la nivel de seniori, în Liga a IV-a.

”Avem copii buni, dar lipsa de experiență la nivel de seniori și-a spus cuvântul. Lucrăm mult la așezare în teren, colaborare. Copiilor le-a lipsit încrederea, dar avem un grup bun, cu potențial. Sunt convins că vom reuși ce ne-am propus. Și la meciul cu Costești, dar și acum, cu Voicești, s-a văzut o schimbare de atitudine. Am deschis scorul prn Raul Bălașa, după o lovitură de la colț. A marcat direct din corner. 1-0 a fost și la pauză. Am fost egalați (n.r. – pentru oaspeți a marcat Bogdan Popa), dar apoi am reușit să ne desprindem. Mădălin Ilinescu (17 ani) ne-a adus iar în avantaj după o incursiune în partea dreaptă și un șut în diagonală, de la vreo 20 de metri, a apoi s-a făcut 3-1 dintre-o lovitură de pedeapsă transformată tot de Ilinescu. Denis Scrociob a stabilit scorul final, de 4-1”, a precizat Adi Cîrstoiu, noul antrenor al echipei de Liga a IV-a din Băbeni.

Articole Similare

Back to top button