Av. Stănculescu: Costi Rădulescu face diferenţe între echipele de Liga a III-a, pe banii Consiliului Judeţean
Anul trecut, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean, promitea să trateze corect şi egal cele două echipe de fotbal pe care Vâlcea le are în Liga a III-a – Flacăra Horezu şi Viitorul Dăeşti, cu atât mai mult cu cât ambele evoluează în aceeaşi serie şi au cheltuieli similare cu deplasările.
Se pare însă că, între timp, apropiindu-se şi campania electorală, liderul social-democrat s-a răzgândit. Aşa că pregăteşte o alocare diferenţiată pentru cele două echipe. Prima ar urma să primească 300 de mii de lei, iar cealaltă 200 de mii de lei. Rugat să explice de ce se fac diferenţe şi nu-şi respectă nici propriile promisiuni, Constantin Rădulescu a ridicat din umeri. „Aşa ne-am gândit noi, dar urmează să facem rectificări şi, până la finalul anului, ambele echipe vor avea sume egale”, a spus şeful CJV. În legătură cu această situaţie, Victor Stănculescu a declarat că el şi colegii săi din CJV vor vota împotriva propunerii lui Costi Rădulescu, deoarece nici ei nu o găsesc firească şi se tem că poate ascunde nereguli şi disperarea unora de a acoperi anumite găuri. „Preşedintele Consiliului Judeţean trebuie să-şi respecte cuvântul dat şi, aşa cum s-a angajat, să trateze egal cele două echipe, chiar dacă la Dăeşti avem administraţie PNL, iar la Horezu este PSD. Astfel de atitudini, discriminatorii, nu-şi au rostul, mai ales în sport, unde trebuie să domine fairplay-ul. În plus, eu îi recomand domnului Rădulescu să nu uite că sumele împărţite prin intermediul CJV sunt bani publici, nu de la cineva de-acasă!”, a afirmat avocatul Victor Stănculescu, consilier judeţean liberal.