Aurora Măgură vrea să modernizeze sistemul de iluminat public din Popeşti cu bani de la Fondul de Mediu
În urma consultărilor cu locuitorii din Popeşti, primarul Aurora Măgură a decis să pregătească un Studiu de fezabilitate pentru încă o investiţie necesară în comună: modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public.
„Din ce informaţii am, se va lansa un program de finanţare cu bani din Fondul de Mediu. Vreau să fim pregătiţi şi noi în acel moment şi să depunem o documentaţie completă, în aşa fel încât să nu existe nici un motiv să fie respinsă. Am făcut o estimare şi pot să vă spun că avem nevoie, în total, de aproximativ 1200 de lămpi cu LED-uri. Vreau să mă duc în toate satele cu reţeaua şi lămpi noi, moderne, din stâlp în stâlp. Unul dintre principalele avantaje ar fi costurile mai mici, deşi reţeaua va fi mai mare”, a detaliat Aurora Măgură. Primarul din Popeşti a adăugat că, în prezent, costurile lunare cu vechiul sistem sunt de aproximativ 10.000 de lei, iar dacă va face reţea în toată comuna, dar nouă şi cu tehnologie de ultimă generaţie, cheltuielile se vor reduce la 4.000 de lei. În paralel, Aurora Măgură are în vedere şi drumurile, însă, ca mai toţi primarii din ţară, aşteaptă lansarea programelor de finanţare pentru astfel de investiţii.