Auto-Moto

Audi va lansa anul acesta R8 Facelift

Noul Audi R8Prima restilizare din istoria lui R8 va fi aplicată anul acesta. Lansat acum 6 ani în urmă, vehiculul de performanță va afișa linii și tehnologii revizuite. R8 Facelift va debuta în trimestrul doi din 2012.
Audi a făcut pasul spre liga superioară în 2006. Venise momentul ca marca germană să provoace la duel Aston Martin, Ferrari și chiar brandul  Lamborghini aflat sub patronajul direct al nemților din Ingolstadt. Au trecut mai bine de cinci ani de la lansarea lui R8, timp în care au fost create o serie de declinări și versiuni care au suprins plăcut prin forța și designului lor.
De la modelul cu motor V8 4.2 FSI la puternicul R8 GT la conceptul electric R8 e-tron, aceste modele au prezentat vârful tehnologiei Audi.
În 2012 va fi lansat R8 Facelift, versiunea îmbunătățită a sportivului coupe cu tracțiune integrală Quattro. Cu proporțiile sale perfecte, silueta atletică și amprenta estetică originală, mașina de performanță va suferi ajustările de rigoare acolo unde orice restilizare tonifiază formele exterioare.
Probabil partea frontală va suferi schimbări în dreptul blocurilor optice și spoilerului, iar partea din spate ar putea primi noi evacuări și o bară de protecție cu aspect mai agresiv. Interiorul va evolua la nivel calitativ spre o treaptă superioară, și la nivel tehnologic.
Chiar dacă la partea de propulsie nu se va putea vorbi despre motoare noi, cel puțin versiunile actuale V8 și V10 vor primi un bagaj suplimentar de putere, în paralel cu o dozare mai corectă a consumului. Este de așteptat ca agregatele Audi să ofere cu 10 până la 40 de cai putere mai mult decât în prezent (430 CP, 525 CP, 560 CP).
R8 Facelift va debuta în cea de a doua parte a anului curent, debutul fiind anunțat prin intermediul unui videoclip cese vrea un elogiu adus gamei de succes R8.

Sursa: www.autopassione.ro

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button