Auto-Moto

Audi A7 Sportback adoptă propulsorul 3.0 TDI de 313 CP

audi a7 sportbackSuperdieselul de 313 cai putere este disponibil și pe A7 Sportback. Unitatea de 3.0 litri promite un consum de numai 6,4 litri la 100 km. Prețul de bază este de 61.800 de euro.
Galerie foto 2 imagini
Audi ne-a arătat că luxul şi sportivitatea pot face casă bună chiar şi în cazul unei versiuni diesel. Prima generaţie A7 Sportback s-a străduit să demonstreze că propulsoarele TDI de ultimă generaţie se ridică la înălţimea apreciatelor motoare pe benzină TFSI. Ofensiva pe piaţa versiunilor diesel continuă odată cu lansarea unui nou motor pe luxosul model poziţionat între noile A6 și A8.
Recent, Audi a extins gama de motorizări pe A7 Sportback cu o unitate 3.0 TDI ce dezvoltă 313 cai putere.
Aceasta completează oferta actuală care include două versiuni diesel de 204 şi 245 cai putere şi alte două pe benzină de 204 şi 300 cai putere .
Noul motor este un V6 ce înglobează injectoare piezo şi un sistem unic de management termic.
Cu un cuplu maxim impresionant, de 650 Nm, cu 150 Nm mai mult decât la motorul diesel de 245 CP, noul 3.0 TDI de 313 cai putere de la Audi oferă performanţă dinamică încă de la 1.450 rpm, ceea ce înseamnă că limuzina va fi condusă cu efort minim din partea şoferului. Cuplul maxim este disponibil până la 2.800 rpm pentru a asigura un consum decent modelului de 4,97 metri ce cântăreşte 1.700 de kilograme.
Audi anunţă că A7 Sportback dotat cu superdieselul de 313 cai putere se va mulţumi cu numai 6,4 litri la 100 km.
Rafinat şi puternic, noul 3.0 TDI este mai rapid cu o secundă decât unitatea 3.0 TDI de 245 de cai putere, acceleraţia de la 0 la 100 km/h fiind efectuată în 5,3 secunde. Din păcate, viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Limuzina este disponibilă doar cu transmisie automată Tiptronic cu 8 trepte şi  sistemul de tracţiune integrală Quattro.
Preţul de pornire pe piaţa germană este fixat la 61.800 de euro.

Sursa: www.autopassione.ro

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button